Reuniune medicală în premieră judeţeană, la Caransebeş 1


Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş a găzduit luni, 17 septembrie, în premieră judeţeană, o întâlnire la care au participat reprezentanţi ai Casei de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin, medici de familie şi medici specialişti din cadrul unităţii medicale de urgenţă din municipiul de pe Timiş şi Sebeş. Din prezidiu au făcut parte medicul prof. dr. Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România, o echipă de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, formată din preşedintele Nicolae Drăgan, împreună cu Laurenţiu Mărţuică, Mirela Zeman şi Cristinel Dimian, acetora adăugându-li-se conducerea SMU Caransebeş, respectiv managerul Mihaela Popovici, directorul medical Bhupinder Singh şi directorul financiar-contabil Daniela Drăgoi.

Convocarea a avut ca scop realizarea unei mai bune colaborări profesionale între medicul specialist, medicul de familie şi CJAS Caraş-Severin. A fost un bun prilej pentru ambele categorii medicale să prezinte neconcordanţele cu care se confruntă în activitatea pe care o desfăşoară zi de zi, în spital sau în cabinetele medicilor de familie din Caransebeş şi localităţile înconjurătoare. În cadrul aceleiaşi reuniuni au fost prezentate secţiile de specialitate şi aparatura de care dispune la ora actuală SMU Caransebeş, medicilor de familie fiindu-le recomandat să trimită pacienţii pentru internare şi tratament la această unitate medicală.

Nicolae Drăgan, preşedintele CJAS Caraş-Severin, a apreciat în mod deosebit această reuniune, având în vedere că este pentru prima dată, la nivel judeţean, când se află în aceeaşi sală cele două categorii medicale – „familişti şi specialişti”, împreună cu reprezentanţii CJAS, astfel de evenimente fiind necesare şi pe viitor. Întâlnirea, a mai spus Nicolae Drăgan, a fost o iniţiativă care ar trebui să ducă la o mai bună colaborare profesională, benefică pacienţilor care se tratează în SMU Caransebeş.

La finalul reuniunii, Mihaela Popovici, managerul SMU Caransebeş, i-a invitat pe oaspeţi să viziteze unitatea medicală.

Mădălina DOMAN


Un gând despre “Reuniune medicală în premieră judeţeană, la Caransebeş

Comentariile sunt închise.