Elevii vor învăța despre natură prin drumeții pe traseele ce pornesc din Poiana Mărului, prin jocuri pregătite de voluntarii asociației și prezentări susținute de biologii care participă la activități. Orientarea pe teren, abilități de cățărare, pregătirea drumețiilor la munte vor fi exersate în cadrul atelierelor din tabără. De asemenea, elevii vor face mici exerciții de promovare online, pentru a vorbi și altora despre zona frumoasă în care trăiesc și activitățile la care participă. Prin aceste activități, elevii vor înțelege beneficiile lucrului în echipă și vor fi educați în spiritul aprecierii valorilor naturale de lângă localitățile în care trăiesc, aflate în vecinătatea Sitului Natura 2000 Munții Țarcu. Participarea elevilor în tabără și la toate activitățile este gratuită, proiectul „Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munții Țarcu” fiind finanțat de Fundația Pentru Parteneriat și MOL România.
Elevii participanţi s-au remarcat prin interesul pentru natură şi protejarea Munţilor Ţarcu în cadrul acţiunilor deja desfăşurate cu școlile în această primăvară: lecţii de educaţie ecologică, ediţia a treia a concursului „Să cunoaştem mai bine lumea în care trăim”, în cadrul căreia au prezentat lucrări proprii legate de natură 50 de elevi, excursii organizate cu elevii și Ziua Munților Țarcu, sărbătorită în 21 mai.
Partenerii implicaţi în implementarea proiectului „Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu” sunt Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin, Pensiunea „Vilador” din Poiana Mărului, Asociaţia Bio-Team, Inspectoratul Școlar Judeţean Caraș-Severin şi 10 şcoli din localităţile Teregova, Cornereva, Vârciorova, Armeniş, Slatina-Timiş, Zăvoi, Măru, Borlova și Turnu Ruieni.
Asociaţia Altitudine, Filiala Banat, derulează din anul 2011 programe şi tabere de tip Ranger Junior în zona Munţilor Ţarcu, participând împreună cu Rangerii Juniori la taberele internaționale derulate de Federația Europarc, al cărei membru este. Și anul acesta, o echipă de trei Rangeri juniori din Cornereva, Teregova și Măru, și doi voluntari adulți vor reprezenta Situl Natura 2000 Munții Țarcu la Tabăra Internațională din Letonia, în Parcul Național Gauja.
Mădălina DOMAN