Primăria Caransebeş respiră mai uşurată cu un milion de euro


Recent, Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat definitiv în litigiul în care CIV Group, firma care a realizat Campusul de la Colegiul Național C.D. Loga”, cerea în instanță administraţiei municipiului aproape 1 milion de euro, bani care reprezentau actualizarea contravalorii lucrărilor efectuate până anul trecut, cu rata inflației din perioada 2008-2016.

Instanţa timişoreană a dat dreptate Primăriei Caransebeș, veste la auzul căreia primarul Felix Borcean a declarat: „Aş vrea să subliniez faptul că, fiind vorba despre o sumă foarte mare pretinsă Primăriei, am apelat la un avocat profesionist, dna Galanton, iar în Consiliul local doar grupul liberal a votat pentru angajarea unui avocat care să ne reprezinte, cei de la PSD spunând că Primăria are jurişti. Având, însă, în vedere importanţa procesului şi suma mare implicată, am considerat că angajarea dnei Galanton este absolut necesară, şi până în final s-a dovedit că alegerea noastră a fost una bună. Respirăm uşuraţi acum, fiindcă această sumă ni se părea o povară foartemare, pe care, dacă am fi pierdut-o, activitatea Primăriei ar fi avut serios de suferit în anul următor şi, probabil, în tot mandatul meu de primar”.

Sonia BERGER