„Operația laparoscopică pe care am realizat-o zilele trecute este net superioară celei clasice, din punctul de vedere al avantajelor. Spre exemplu, perioada de recuperare este mult mai scurtă, pacienta nu are tăieturi, sângerările sunt minime, costurile spitalicești sunt mult mai reduse, la fel ca și rata complicațiilor, iar reintegrarea socio-profesională mult mai ușoară”, a declarat Bogdan Virgiliu Șorop.
Conform statisticilor, Spitalul din Caransebeș deservește annual aproximativ 15.000 de pacienți din întreaga zonă, fiind singura unitate medicală din județ unde se realizează operația de histerectomie totală laparoscopică, serviciu medical care beneficiază de finanțare din partea Casei de Asigurări de Sănătate din Caraș-Severin.
Bianca METEȘ