,,Portocala mecanică” a mers ca unsă


CS Scorilo-Autocatania II – Prolaz Karasevo 3-1 (0-1)

Cea de a XVI-a etapă a Ligii a IV-a la fotbal a programat sâmbătă, 27 noiembrie, penultimele meciuri din acest an, echipa caransebeşeană Scorilo-Autocatania II întâlnind, pe teren propriu, pe Stadionul ,,Caromet” din Teiuş, formaţia Prolaz Karasevo. Disputat pe o vreme rece, de început de iarnă, şi pe un vânt tăios, care a micşorat parcă şi mai tare mercururl din termometre, jocul a început în nota de dominare a gazdelor, care încă din start au făcut un presing sufocant în jumătatea adversă de teren.

Prima fază de poartă am consemnat-o în minutul 7, când, la un fault comis asupra lui Pădean, la 25 de metri, lateral-stânga, ,,centralul” Adrian Enăşescu a dictat lovitură liberă, şutul lui R. Costachi fiind scos de sub bară de portarul Gliguţă. Au urmat momente bune de dominare a gazdelor – echipate, ca şi Olanda, în tricouri portocalii –, însă, cu toată experienţa sa, atacantul Dăbuleanu s-a grăbit de câteva ori, fără să aştepte momentul pasei, astfel că ,,asistentul” Emanuel Cicu l-a sancţionat de fiecare dată, ridicând fanionul pentru a semnaliza poziţia de ofsaid a caransebeşeanului.

Oaspeţii au replicat şi ei în minutul 18, când Jugan a recuperat o minge de la 30 de metri, l-a lansat în adâncime pe Drăgan, însă şutul din cădere al acestuia, de la 14 metri, a fost prins de Socaci. Imediat, a fost rândul lui Dăbuleanu să fie angajat în careu, însă mingea trimisă pe sus a fost reţinută în doi timp de Gliguţă. Acelaşi Dăbuleanu a fost protagonistul fazei din minutul 20, când a tras din interiorul careului, portarul caraşovean a respins tot la atacantul caransebeşean, care a încercat un lob, însă mingea a fost degajată din faţa porţii de Drăghia.

Gazdele au combinat frumos, având o posesie zdrobitoare, însă elevii lui Leo Doană s-au apărat avansat, linia fundaşilor fiind undeva la 25 de metri de propria poartă. În minutul 33, Dăbuleanu – extrem de penetrant cât timp s-a aflat în teren – a pătruns în careu pe dreapta şi, deşi talonat de doi fundaşi adverşi, a reuşit să înţepe balonul la 8 metri de poartă, însă Gliguţă a plonjat şi a respins în corner. În ciuda cursului jocului, cei care au deschis scorul au fost oaspeţii. În minutul 36, şiret ca o… vulpe, Vulpoi a furat o minge la 18 metri de poarta caransebeşeană, a intrat în careu şi a şutat sec de la 14 metri, fără speranţă pentru portarul Socaci. Gazdele puteau să intre mai liniştite la vestiare, însă, în minutul 40, lobul lui Dăbuleanu, talonat de doi fundaşi şi avându-l în faţă pe Gliguţă, ieşit în întâmpinare, a trecut peste poartă.

Dornici să restabilească cât mai repede egalitatea pe tabela de marcaj, elevii lui Dan Doran au început partea a doua în forţă, şutul-centrare al lui Geneţ, din minutul 47, trecând puţin peste trasnversala porţii adverse. În minutul 50, bine angajat în careu pe partea dreaptă, Dăbuleanu a tras bine de la 8 metri, însă Gliguţă a scos în corner cu piciorul. Golul egalizator a picat în minutul 51, când, după un corner executat de pe stânga de R. Costachi, Ivanici a trimis cu capul în vinclul porţii lui Gliguţă, rămas spectator la acea fază. Doar 6 minute au sperat oaspeţii la un rezultat care să le aducă un punct în clasament. În minutul 66, Arnăut a prins un voleu excelent de la 14 metri lateral-dreapta, Gliguţă a avut o paradă de zile mari, însă mingea a ajuns la Ispas, care, de la numai 8 metri, a trimis-o în poarta goală.

Şi în continuare, tot caransebeşenii s-au aflat la cârma jocului. În minutul 68, R. Costachi a încercat un lob de la 18 metri, însă Gliguţă s-a întins şi a respins în corner. În minutul 78, Ispas, care a hărţuit în permanenţă apărarea adversă, a furat o minge la 18 metri, încercând o execuţie tehnică şi pretenţioasă la colţul lung, a la Del Piero, însă mingea a trecut puţin pe lângă poartă. Scorul final avea să fie stabilit în ultimul minut regulamentar de joc de către Frenţ, care a fructificat centrarea bună venită de pe partea dreaptă, de la Ionescu.

CS Scorilo-Autocatania II: Socaci, Puşchiţă (min. 61, Ispas), Românu, Covăsală, Geneţ, Arnăut, Ivanici, Dragu, R. Costachi, Dăbuleanu (83, Ionescu), Pădean (63, Frenţ); rezerve: Flori, Dovlete. Antrenor, Dan Doran.

Prolaz Karasevo: Gliguţă, Teleagă, Bordea, Drăghia, Scânteie, Martin, Vaştag, Udroiu, Jugan, Vulpoi, Drăgan; rezerve: Chiţanu, Breşteanu. Antrenor, Leo Doană.

A arbitrat la centru Adrian Enăşescu, asistat la cele două linii de Emanuel Cicu şi Dorin Şelep.

Observatori: Lucian Glogoviceanu, Constantin Drăgan.

  • În întâlnirea juniorilor, caransebeşenii s-au impus cu scorul de 6-0.

În acest moment, Scorilo-Autocatania II ocupă poziţia a VII-a în clasament, cu 21

de puncte, iar în etapa viitoare, a XVII-a, ultima din tur, programată sâmbătă, 4 decembrie, va juca în deplasare la AS Oraviţa.

Pagină realizată de Sorin ROGOZ