În timpul altercației, au fost lovite oglinzile retrovizoare, geamul lateral-stânga și bara din față a unei autoutilitare. De asemenea, au fost executate trei focuri de armă cu un pistol neletal înspre cele două autoutilitare ale sibienilor, fără a produce vătămări corporale vreunei persoane.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe, distrugere, deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, uz de armă neletală din categoria supusă autorizării, fără drept, și tulburarea ordinii și liniștii publice, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
Luni, 27 martie, s-au efectuat cinci percheziții domiciliare la imobilele celor trei bărbați din Buchin. Cu această ocazie, au fost ridicate 12 cartușe cu glonț, nepercutate, un cartuș nepercutat cu bilă, un tub de cartuș percutat, șase articole vestimentare care aveau montate sisteme antifurt, o motocicletă care figurează în bazele de date ca fiind sustrasă din Italia, dar și cantitatea de 17,6 kg de frunze de tutun uscate. Polițiștii au extins urmărirea penală, efectuând cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, deținerea în afara antrepozitului fiscal a peste 1 kg de tutun de fumat, și tăinuire. Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.
Bogdan NAUM