Marţi, 25 aprilie, sătenii şi tinerii din Petroşniţa s-au adunat, la orele serii, în faţa Şcolii Vechi, unde – altfel decât este obiceiul – fetele au pornit hora, iar băieţii li s-au alăturat rând pe rând, pe acordurile muzicii interpretate de formaţia Laly Todor şi solistul vocal Pavel Zăvoianu. După aceea, tot în paşi de dans, alaiul s-a îndreptat spre grădina cu meri a lui Petru Moatăr. Aici, tinerii şi copiii, fete şi băieţi, însoţiţi de părinţi şi bunici, s-au aşezat sub meri, au pus pe crengile de jos câte o „turtă” pe care s-a turnat zahăr, peste care apoi au dat cu limba, după care s-au sărutat, au făcut schimb de ouă roşii şi şi-au spus unii altora „Matcă”.
După acest ritual, tinerii şi copiii s-au întors în centrul satului, în faţa Şcolii Vechi, unde s-a jucat şi s-a cântat până seara târziu. (B. Meteş)