Minodora Nemeş, fiica Mariei Tănase (II)
Maria Tănase a cântat pe cele mai mari scene ale lumii, a impresionat şefi de stat şi artişti renumiţi ai vremii, a fost curtată şi adorată de bărbaţi celebri. Pe 19 iunie 1963, Maria Tănase a aflat, în timpul unui turneu, că avea cancer la plămâni, ea fiind o fumătoare înrăită. Acela a fost ultimul spectacol, la Hunedoara. La un moment dat, simţindu-se din ce în ce mai rău, a zis: ,,Fraţilor, eu nu mai pot! Am cancer la plămâni şi o să mor în curând! De-acum nu mă veţi mai vedea niciodată!”. Când a auzit-o, lumea a început să plângă. Pe 22 iunie 1963, la Spitalul din Fundeni, Maria Tănase era pe patul de moarte, făcându-şi ,,Testamentul”, acesta fiind încredinţat lui Temestocle Popa, care era prieten de familie cu dânsa. Aici, printre altele, a precizat foarte clar că nu doreşte ,,mascaradă şi panaramă” la înmormântare, ci mai degrabă la moartea ei să se construiască o fântână la drum secetos, să fie ajutaţi studenţii săraci, iar ea să fie înmormântată pe un pat de flori, spunându-i Minodorei să meargă acasă şi să-i aducă perna cea albă pe care, de fiecare dată când primea trandafiri sau îi lua din grădina artistei, Neli le punea petalele la uscat, iar apoi umplea perna cu ele.
A murit în braţele soţului său iubit, alături de care a trăit timp de 23 ani. Şi Minodora a stat la căpătâiul mamei sale adoptive până când Maria Tănase a închis ochii pentru totdeauna! La căpătâiul ei s-au strâns mai mulţi oameni ca niciodată, toţi dornici să-şi ia rămas-bun, acesta fiind evenimentul anului. La funerariile ei, sute de mii de oameni au umplut străzile Bucureştiului ca să o conducă pe ultimul drum. Dorinţa ei – care i-a şi fost îndeplinită de Minodora Nemeş – a fost aceea de a fi înmormântată pe un pat de flori. A fost îmbrăcată în alb, cu ciorapi albi, pantofii au fost puşi alături, spunându-se că atât timp cât a trăit a purtat doar pantofi cu tocuri, iar sub cap i s-a pus acea pernă albă, umplută cu petale de trandafiri. O înmormântare despre care se crede că a fost egalată doar de cea a Reginei Maria.
Doamna Maria – aşa îi zicea Neli – nu a avut avere, singura ei bogăţie fiind cântecele. A fost foarte mărinimoasă cu toată lumea, banii câştigaţi împărţindu-i la săraci.
Minodora Nemeş a plecat din România după 10 ani de la moartea artistei, la 6 decembrie 1973, când la Timişoara, unde cânta în acea perioadă, a venit un domn, Milu, din Banatul Sârbesc, care l-a întrebat pe Dumitru Constantin, coleg cu Minodora, dacă cunoaşte vreo fată frumoasă prin Timişoara să o ia la Chicago, să cânte la restaurantul lui. Aşa a fost recomandată Minodora şi a fost invitată în America. Aici a cunoscut un român din Banatul Sârbesc, pe George Manciu, cu care s-a şi căsătorit, având împreună un băiat, George jr., în vârstă de 34 de ani. Când fiul său avea doar un an, Minodora i-a făcut chemare mamei sale, care de atunci i-a rămas alături, azi având 88 de ani.
În cei 37 de ani de când a părăsit ţara, Minodora s-a întors la Bucureşti doar de două ori: în 1990 şi în 2009. De fiecare dată, a mers la mormântul Doamnei Maria, să-i mărturisească, în gând, că încă urmează sfaturile pe care artista i le-a dat, şi anume: ,,Să fie ea însăşi, să nu imite pe nimeni şi să fie modestă!” (modestie care s-a văzut şi în emisiunea televizată la care a participat). Nu poate uita nici azi cum, înainte de a muri, Doamna Maria dăduse telefon la Cabinetul ministrului Emil Bodnăraş, pentru ca acesta să o ajute pe Nely, ajutor pe care l-a primit, prin acordarea unei locuinţe în Drumul Taberei şi angajarea la Orchestra ,,Barbu Lăutaru” a Filarmonicii George Enescu.
De la Cătălin Măruţă, Minodora Nemeş a aflat că şi dorinţa Mariei Tănase de-a se construi o fântână la drumul mare s-a realizat. În comuna Călăraşi, în inima Saharei Olteniei, primarul Vergică Şovăială a dat dispoziţie să se sape fântâna. Ea are menirea de a îndestula drumeţii însetaţi şi tot aici vin miresele satului să soarbă apa, cum e datina pentru începutul de viaţă nouă. Să le fie belşug şi fericire…
Astăzi, Minodora Nemeş lucrează ca educatoare la o grădiniţă. Şi cântă numai cântece religioase, la slujbele de duminică, de la cele două biserici ortodoxe pe care le frecventează în America. (Va urma)