Aşa cum au anunţat încă din cursul săptămânii trecute, sindicaliştii de la Ductil Steel Oţelu Roşu au început luni, 20 mai, seria de proteste îndreptate împotriva proprietarului Combinatului din capitala Văii Bistrei. Cele trei mari revendicări ale oţelarilor se reduc, în fond, la una singură: banii. Conform Contractului Colectiv de Muncă, cei 420 de angajaţi ar fi trebuit să primească, în data de 13 mai, lichidarea pe luna aprilie. Singurul lucru cu care s-au ales a fost, în schimb, un „fluturaş” pe care, într-adevăr, figura suma pe care trebuiau să o ia drept rest de plată, precum şi cele trei salarii compensatorii, însă în mână ei nu au primit niciun leu.
Conform programului aprobat de autorităţi, la ora 11 sindicaliştii s-au deplasat, în coloană, spre Centrul civic al oraşului, unde, timp de o jumătate de oră, au circulat încontinuu pe trecerile de pietoni, blocând astfel Strada Mihai Eminescu (fostă a Uzinei) şi Bulevardul Revoluţiei, respectiv Drumul Naţional 68, Caransebeş – Haţeg. Referitor la situaţia creată la Ductil Steel, primarul oraşului Oţelu Roşu, Luca Mălăiescu, a declarat: „Într-adevăr, situaţia la Combinat este destul de gravă… După cum se ştie, societatea se află în acest moment în conservare şi din păcate angajaţii nu au primit nici măcar salariile aferente lunii aprilie. Ca alternativă pentru cei disponibilizaţi, pot să spun că, până acum, la Oţelu Roşu n-am reuşit să aducem decât un investitor italian, care a creat 20 de noi locuri de muncă, este vorba despre o firmă de componente electronice pentru imprimante, dar am convingerea, nu doar speranţa, că până la sfârşitul anului locurile de muncă nou-create vor depăşi cifra de 100. În ceea ce priveşte situaţia de la Combinat, nu doar că am încercat să luăm legătura cu conducerea societăţii, ci suntem într-o permanentă comunicare, atât cu noii patroni ai Combinatului, cât şi cu parlamentarii de Caraş-Severin, care au făcut permanent lobby pentru redeschiderea societăţii. Eu, personal, sunt însă convins că acest Combinat nu se va tăia, aşa cum afirmă unii şi alţii, pentru că aici s-a făcut o investiţie majoră în ultima vreme, şi cred că se va redeschide încă în cursul acestui an”. (A. Crânganu)
Mai multe puteţi citi în ediţia tipărită a ziarului, care va apărea pe piaţă joi, 23 mai.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.