Oţelarii de la Ductil Steel au blocat Drumul Naţional


Aşa cum au anunţat încă din cursul săptămânii trecute, sindicaliştii de la Ductil Steel Oţelu Roşu au început luni, 20 mai, seria de proteste îndreptate împotriva proprietarului Combinatului din capitala Văii Bistrei. Cele trei mari revendicări ale oţelarilor se reduc, în fond, la una singură: banii. Conform Contractului Colectiv de Muncă, cei 420 de angajaţi ar fi trebuit să primească, în data de 13 mai, lichidarea pe luna aprilie. Singurul lucru cu care s-au ales a fost, în schimb, un „fluturaş” pe care, într-adevăr, figura suma pe care trebuiau să o ia drept rest de plată, precum şi cele trei salarii compensatorii, însă în mână ei nu au primit niciun leu. Cum în 20 mai a expirat termenul până la care conducerea Sindicatului Ductil Steel i-a păsuit pe patronii ruşi, luni, la ora 9, aproximativ 200 de salariaţi s-au adunat în faţa Sediului administrativ al societăţii, înarmaţi cu pancarte, steaguri tricolore, fluiere şi trompete, şi şi-au cerut drepturile.
Cum nimeni din partea conducerii Ductil Steel nu a ieşit să stea de vorbă cu ei, aceştia au strigat lozinci împotriva proprietarului rus şi şi-au cerut, pe un ton imperativ, salariile. „Conducerea spune că se fac eforturi pentru ca aceşti bani să vină din Fondul de garantare al AJOFM. Din păcate, puţini angajaţi au dat curs chemării noastre. Probabil că, între timp, unii şi-au găsit de lucru, alţii au plecat la ţară… Nu înţeleg ce se întâmplă… Referitor la solicitare, noi am cerut să ni se facă măcar plata pe luna aprilie. Nu e o sumă mare, 1.480 de lei este salariul minim… Sunt sume care ar putea fi rezolvate de conducerea Combinatului. Totul e să existe bunăvoinţă”, a spus liderul Sindicatului Ductil Steel, Victor Sabău.
Conform programului aprobat de autorităţi, la ora 11 sindicaliştii s-au deplasat, în coloană, spre Centrul civic al oraşului, unde, timp de o jumătate de oră, au circulat încontinuu pe trecerile de pietoni, blocând astfel Strada Mihai Eminescu (fostă a Uzinei) şi Bulevardul Revoluţiei, respectiv Drumul Naţional 68, Caransebeş – Haţeg, toate maşinile care voiau să tranziteze aceste străzi fiind nevoite să facă cale întoarsă şi să caute căi ocolitoare pentru a-şi putea continua drumul.
Referitor la situaţia creată la Ductil Steel, primarul oraşului Oţelu Roşu, Luca Mălăiescu, a declarat: „Într-adevăr, situaţia la Combinat este destul de gravă… După cum se ştie, societatea se află în acest moment în conservare şi din păcate angajaţii nu au primit nici măcar salariile aferente lunii aprilie. Ca alternativă pentru cei disponibilizaţi, pot să spun că, până acum, la Oţelu Roşu n-am reuşit să aducem decât un investitor italian, care a creat 20 de noi locuri de muncă. Este vorba despre o firmă de componente electronice pentru imprimante, dar am convingerea, nu doar speranţa, că până la sfârşitul anului locurile de muncă nou-create vor depăşi cifra de 100. În ceea ce priveşte situaţia de la Combinat, nu doar că am încercat să luăm legătura cu conducerea societăţii, ci suntem într-o permanentă comunicare, atât cu noii patroni ai Combinatului, cât şi cu parlamentarii de Caraş-Severin, care au făcut permanent lobby pentru redeschiderea societăţii. Eu, personal, sunt însă convins că acest Combinat nu se va tăia, aşa cum afirmă unii şi alţii, pentru că aici s-a făcut o investiţie majoră în ultima vreme, şi cred că se va redeschide încă în cursul acestui an”.
Perioada pentru care sindicaliştii de la Ductil Steel au primit aprobare să protesteze este de 10 zile, dar liderul de sindicat Victor Sabău nu exclude posibilitatea prelungirii acesteia, pe termen nelimitat.
Adrian CRÂNGANU