(HOMO LOCUM ORNET, NON ORNAT HOMNEM LOCUS)
Ca să vorbim despre sfinţenie, e bine să menţionăm că toate câte a făcut Dumnezeu au fost bune. Dumnezeu a creat lumea nevăzută şi lumea văzută. El a creat totul cu responsabilitate şi a făcut totul bine – „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau foarte bune.“ (Facere 1, 31) Primul pas spre sfinţenie ar trebui să-l învăţăm de la grija ce ne-o poartă Bunul Dumnezeu. El poartă de grijă creaţiei sale cu toată responsabilitatea şi dragostea.
Pentru a gusta roadele sfinţeniei, noi, creaţia, trebuie să adunăm în propria fiinţa atâta iubire, dăruire, corectitudine, responsabilitate, răbdare, încât să gusăm prin acestea din adevărata înţelepciune.
Bunul Dumnezeu ne îndeamnă: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt.“ (I Petru, 1, 16). Omul este creat de Însăşi Lumina. Fiind zămislit din Lumină, el trebuie să se depărteze de întuneric şi să se unească cu Marele Tot, cu Lumina cea adevărată. Doar în acest fel se va sfinţi şi va fi precum Tatăl lui. Nicio faptă nedemnă nu este ochi al luminii, ci pată a întunericului. „Dumnezeu este lumină şi niciun întuneric nu este întru El.“ (I Ioan, 1, 5)
Fiecare om are un scop în această lume, în funcţie de darurile primite de la Dumnezeu. Atâta doar că unul poate a primit un talant, altul mai mulţi. Faţă de talantul primit de la Bunul Dumnezeu trebuie să nu uităm să fim responsabili, aşa că fiecare la locul de muncă, şi nu doar acolo, în toată fapta ce o săvârşeşte trebuie să fie cu mare atenţie, să pună suflet în tot, ca totul să fie bine făcut. Totul în jur ne îndeamnă să nu ne lenevim şi să fim responsabili faţă de talantul primit în dar. Soarele nu uită să răsară, ploaia nu uită să ofere apă pământului, pământul nu uită să-şi îmbrace diferitele forme de relief în funcţie de zonă şi climă. Tot ceea ce scâteiază în jurul nostru îşi cunoaşte ţelul.
Cu părere de rău pot afirma că adesea omul uită să se înţelepţească şi să sfinţească locul în care trăieşte. Adesea se lasă furat de nimicul acestei vieţi, devenind robul celor mai deşarte lucruri: bani, mâncare, băutură, plăceri trupeşti.
Bunul Dumnezeu ne îndeamnă la sfinţenie prin înţelepciunea iubirii aproapelui. Pentru ca acest îndemn să fie elocvent, o să prezint în câteva rânduri realizările tânărului părinte Alin Şandor.
Originar din Criciova, judeţul Timiş, părintele Alin Şandor a înţeles încă din copilărie că scopul vieţii omului pe acest pământ este mântuirea sufletului, iar acest lucru se realizează doar în lumina înţelepciunii iubirii faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Personalitatea fiecăruia se conturează încă din pruncie şi tot de atunci învăţăm să fim responsabili faţă de tot ceea ce intenţionăm să săvârşim în această viaţă. Alin Şandor a iubit biserica lui Dumnezeu de mic copil. El şi-a chivernisit bine talanţii primiţi de la Dumnezeu, spre a-I sluji atât Lui, cât şi aproapelui.
