Ocaziile, la un pas de răzbunare


FC Avrig – FC Caransebeş 2-3 (0-0)

Ceea ce, pentru iubitorii fotbalului din Caransebeş, se anunţa aproape ca o excursie în inima Ardealului, era cât pe ce să se termine prost pentru gugulani. Etapa a X-a, penultima a turului Ligii a III-a, a programat, în Seria a IV-a, întâlnirea dintre liderul FC Caransebeş şi „lanterna roşie” FC Avrig, formaţie care, după nouă meciuri, are tot atâtea înfrângeri, nereuşind să obţină nici măcar un punct. În aceste condiţii, era firesc ca băieţii antrenaţi de Alin Artimon să fie siguri de o victorie, chiar lejeră, una care să le aducă cele 3 puncte necesare pentru a păstra ecartul faţă de ocupanta locului secund al seriei, FC Hunedoara. Poate şi asta să fi fost cauza pentru care Alin Artimon a început meciul într-o formulă nouă, dar nu trebuie uitat nici faptul că tehnicianul caransebeşean i-a avut indisponibili pentru această partidă pe Cioloca, Şandru, Dragu, R. Artimon şi Negoescu, care, deşi uşor accidentat, a evoluat totuşi în partea a doua a întâlnirii.

Se pare însă că socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea de la… Avrig, şi asta doar din cauză că gugulanii s-au întrecut în ratări. În minutul 6, caransebeşenii trecuseră de nu mai puţin de patru ori pe lângă deschiderea scorului, având tot atâtea situaţii de a marca, din poziţii de unu contra unu. În total, până la sfârşitul partidei, în dreptul oaspeţilor un statistician ar fi putut trece 22 de ocazii de gol, inclusiv ratări cu poarta goală sau în situaţii de doi contra unu, cele mai multe aparţinând lui Constantinescu, Steop, Zele şi Feneş. Gazdele întâlnirii nu au ajuns la poarta gugulană decât de două ori, iar atunci când au înscris au făcut-o pe fondul unor greşeli personale ale caransebeşenilor.

După ce la pauză s-a intrat cu scorul de 0-0, gugulanii s-au arătat mai determinaţi să-şi adjudece cele trei puncte puse în joc, astfel că au deschis scorul relativ repede, prin Feneş, care, în minutul 50, a trimis un şut cu interiorul, de la 22 de metri, la colţul lung, făcând inutilă intervenţia portarului gazdelor.

Egalarea a survenit după doar 10 minute, la o fază la care Firan a vrut să degajeze mingea, a luftat şi a făcut henţ în propriul careu, lovitura de pedeapsă fiind transformată de Frăţilă. Acelaşi Frăţilă a profitat de greşeala lui Goşa, care i-a pasat în apropierea porţii caransebeşene, căpitanului gazdelor nemaistând pe gânduri şi aducându-şi echipa în avantaj, în minutul 66.

Oaspeţii au egalat în minutul 74, după o acţiune a lui Goşa, care a centrat în faţa porţii, iar Gheju, aflat la 3 metri, a introdus mingea în plasă. Gugulanii şi-au adjudecat victoria şi inclusiv cele trei puncte puse în joc abia în minutul 84, când Zele a executat o lovitură liberă în careul advers, iar Goşa a reluat balonul, bară-gol.

Finalul, ca de fapt ultimele 25 de minute au fost la discreţia caransebeşenilor, fiecare acţiune la poarta gazdelor însemnând efectiv o situaţie de gol. Lipsa de claritate la finalizare şi în ceea ce priveşte ultima pasă au făcut însă ca scorul să rămână doar 2-3.

„Un joc pe care ni l-am complicat singuri. Am avut atâtea situaţii de a marca, câte n-am avut în toate meciurile de până acum la un loc. În privinţa meciului de vineri, cu Mama Mia Becicherecu Mic, pot să spun că oaspeţii pornesc favoriţi, ne-au învins detaşat în meciurile de pregătire şi au o echipă bună, componenţii ei joacă de trei-patru ani împreună, şi, în plus, nu simt presiunea rezultatelor”, a declarat după meci antrenorul gugulanilor, Alin Artimon.

FC Caransebeş: Laurenţiu, Firan, Goşa, Todorov, Zele (min. 90, Vătafu), Suru, Fuchs (70, Gheju), Constantinescu, Feneş, Bona (46, Negoescu), Steop (60, Dubei). Antrenor, Alin Artimon.

Rezultatele etapei a X-a, de vineri, 25 octombrie: FC Avrig – FC Caransebeş 2-3; Becicherecu Mic – AFCM Reşiţa 6-0; Millenium Giarmata – Muncitorul Voinţa Lupac 1-1; Jiul Rovinari – Vulturii Lugoj 4-1; FC Hunedoara – Pandurii II Tg. Jiu 1-0; echipa Ştiinţa Turceni a stat.

În clasament conduce FC Caransebeş, cu 24 de puncte, urmată de FC Hunedoara – 21 de puncte, şi de Millenium Giarmata, cu 17 puncte. Cele două echipe cărăşene, AFCM şi Muncitorul Reşiţa, ocupă locurile 8 şi 9, cu 10, respectiv 9 puncte.

Runda a XI-a, vineri, 1 noiembrie, ora 14: AFCM Reşiţa – FC Hunedoara; FC Caransebeş – Becicherecu Mic; Muncitorul Voinţa Lupac – Jiul Rovinari; Pandurii II Tg. Jiu – Millenium Giarmata; Vulturii Lugoj – Ştiinţa Turceni; echipa FC Avrig va sta. În Liga a IV-a, în etapa cu numărul 9, disputată în 26 octombrie, Metalul Oţelu Roşu a învins, acasă, pe Nera Bozovici, cu scorul de 4-1, iar Agmonia Zăvoi a fost învinsă, în deplasare, de Semenicul Văliug, cu 2-1. În etapa viitoare, programată în 2 noiembrie, Metalul Oţelu Roşu va întâlni, în deplasare, pe Ad Mediam Mehadia, iar Agmonia Zăvoi va juca acasă cu AS Oraviţa.

Rezultatele etapei a IX-a, din Liga a V-a, Zona Caransebeş, disputată duminică, 27 octombrie: Hercules Băile HerculaneRapid Buchin 3-2; CFR Era S Comexim Caransebeş.Luceafărul Petnic 2-3; Speranţa VârciorovaVulturii Obreja 1-5; Timişul Slatina TimişA.S. Bucoşniţa 0-1; Hidrocon MargaBistra Glimboca 15-0; Vulturii PrisacaAgmonia Zăvoi II 2-4; Foresta Armeniş a stat.

În clasament conduce Hidrocon Marga, cu 22 de puncte, urmată de Hercules Băile Herculane, care a acumulat 19 puncte, de Agmonia Zăvoi II – 18 puncte, locul al patrulea fiind ocupat de Vulturii Obreja, cu 16 puncte.

Etapa viitoare, duminică, 3 noiembrie:Luceafărul PetnicRapid Buchin; Foresta ArmenişCFR Era S Comexim Caransebeş; AS BucoşniţaSperanţa Vârciorova; Bistra GlimbocaTimişul Slatina Timiş; Agmonia Zăvoi IIHidrocon Marga; Vulturii PrisacaHercules Băile Herculane; Vulturii Obreja va sta.

Sorin ROGOZ