O rază de soare la „Traian Doda”


În data de 15 martie, Colegiul Naţional „Traian Doda” Caransebeş, a găzduit prima ediţie a Concursului Judeţean „O rază de soare”, concurs de creaţie artistico-plastică, înscris în CAEJ 2017 Caraş-Severin, organizat de unitatea care a găzduit evenimentul, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, Casa Corpului Didactic Caraş-Severin şi Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie Bucureşti.

Acest concurs este inclus în Programul Mondial ECO ŞCOALA, coordonat la nivel naţional de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie (CCDG), reprezentantul Fundației Mondiale de Educație pentru Mediu (FEE) în România, și susţinut de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, şi de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

Concursul s-a adresat elevilor creativi din învăţământul preprimar, primar, gimnazial, liceal şi a fost structurat pe două secţiuni –Mărţişoare şi Felicitări.

Printre obiectivele urmărite prin desfăşurarea acestei acţiuni se numără valorificarea materialelor refolosibile în cadrul orelor de „Abilităţi practice” şi „Educaţie tehnologică” în învăţământul preprimar, primar, gimnazial și liceal, stimularea şi promovarea capacităţilor creatoare ale elevilor, promovarea în lucrările elevilor a istoricului, tradiţiei şi legendelor mărţişorului, precum şi promovarea parteneriatului dintre învăţământul preprimar, primar şi gimnazial, prin realizarea unei publicaţii şcolare cu creaţiile artistice ale participanţilor.

La concurs au participat mai multe şcoli din judeţ, rezultatele fiind remarcabile prin aprecierile făcute de juriu.

Coordonatorul proiectului a fost prof. Elena Doina Ghica, din echipa de organizare făcând parte şi profesoarele Nicoleta Văluşescu, Mariana Ionescu, Ileana Petrescu şi Chenti Cornean.

Câştigătorii au fost recompensaţi cu diplôme, menţiuni şi diplome de participare.

Prin modalitatea de desfăşurare, respectiv expoziţie-concurs, acţiunea a dorit să se adreseze unui număr cât mai mare de elevi, să fie un moment de sărbătoare. Lucrările plastice sunt expuse în interiorul Colegiului Naţional „Traian Doda” Caransebeş.

Mădălina DOMAN