O ,,plimbare” şi trei infracţiuni


După ce s-a cinstit bine cu mai multe pahare de alcool, în dimineaţa zilei de 5 mai, în jurul orei 1, un bărbat de 39 de ani a socotit că e momentul potrivit să urce la volan. Pentru el, în acel moment nimic nu mai conta. Nici faptul că maşina cu care s-a hotărât să plece era neînmatriculată, nici că permisul lui de conducere era deja anulat.

Drumul lui a fost însă întrerupt imediat, pe Strada Ardealului din Caransebeş, de poliţiştii rutieri aflaţi în misiune de supraveghere a traficului. La testarea cu aparatul alcooltest, poliţiştii au constatat că bărbatul avea o alcoolemie de 1,00 mg/alcool pur în aerul respirat. Cum era de aşteptat, agenţii au mai constatat că bărbatul se afla la volanul unei maşini care nu avea dreptul să circule, dar şi că permisul acestuia fusese anulat.

Ca şi cum toate acestea nu ar fi suficiente, condus fiind la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, bărbatul a refuzat, dar i s-a recoltat, până la urmă, o probă de urină.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia permisul de conducere i-a fost anulat. (C. Senco)