În cadrul evenimentului au luat cuvântul Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest, şi Raluca Cibu-Buzac – director al Direcţiei Politici Regionale şi Internaţionalizare din cadrul ADR Vest, organizaţie cu rol de coordonator al consorţiului RO-BOOST SMEs.
Consorţiul regional RO-BOOST SMEs a fost constituit în anul 2014 şi, începând cu anul 2015 până în anul 2020, este partener al Enterprise Europe Network, o reţea europeană prezentă în peste 40 de ţări care are ca scop sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) în dezvoltarea potenţialului inovativ şi de afaceri pentru creşterea competitivităţii şi dezvoltarea inteligentă şi durabilă, ne-a informat Oana Minescu, specialist Relaţii Publice, Direcţia Resurse Umane şi Comunicare din cadrul ADR Vest.
Obiectivul consorţiului RO-BOOST SMEs şi al proiectului acestuia este dezvoltarea unei structuri de suport pentru IMM-urile din cele două Regiuni de dezvoltare, Vest şi Sud-Vest, prin intermediul căreia va furniza un set integrat de servicii de informare, sprijin şi consultanţă care să ajute IMM-urile să exploateze oportunităţile europene de dezvoltare a afacerilor.
Aceste servicii cu valoare adăugată vor fi oferite de toţi membrii consorţiului prin intermediul organizării de evenimente, grupuri de mentoring, training-uri, întâlniri, activităţi de brokeraj, misiuni de companii (misiuni economice), prin intermediul unei platforme europene dedicate întreprinderilor mici şi mijlocii, în cadrul birourilor de informare ale partenerilor consorţiului şi prin intermediul paginii web ce urmează a fi creată cu acest scop.
Bianca METEŞ