„Consiliul Local a aprobat PUD-ul depus de un investitor din Deva, care va construi în Caransebeş o reprezentanţă auto cu tot ceea ce ţine de service, de vânzare, inclusiv o staţie pentru Inspecţia Tehnică Periodică, pentru orice posesor de maşină. Va fi o reprezentanţă Nissan şi Dacia, şi este o onoare pentru noi faptul că mărci de renume caută şi găsesc Caransebeşul ca un potenţial loc de desfacere, de creştere a vânzărilor. Acest fapt nu poate decât să ne bucure, pentru că, evident, în urma studiilor făcute, aceşti investitori au constatat că municipiul Caransebeş are o dinamică economică, o creştere a venitului pe cap de locuitor şi este o zonă cu potenţial de dezvoltare în următorii ani”, a declarat Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş, după şedinţa extraordinară de Consiliu local.
Sonia BERGER