Ne îmbătrânesc bătrânii…



În cadrul recentei şedinţe a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul Caraş-Severin a fost prezentată o informare privind indicatorii îmbătrânirii demografice a populaţiei judeţului în perioada 1992-2018.
La fel ca majoritatea ţărilor europene, România se confruntă deja cu consecinţele economice şi sociale complexe ale unei populaţii aflate într-un proces lent, dar continuu, de îmbătrânire demografică.
În raport se precizează că, în ultimul secol, ca urmare a industrializării, urbanizării şi modernizării, tipologia familiilor s-a schimbat. De la familia extinsă, cu mulţi copii, care oferea membrilor ei stabilitate şi siguranţă, s-a trecut la familia nucleală. Astăzi, membrii ei au independenţă, dar nu mai au siguranţă şi stabilitate, cei mai afectaţi fiind, evident, bătrânii. Înainte, locul lor era în familie, astăzi tot mai des ei se confruntă cu izolarea, abandonul şi instituţionalizarea.
Lent, fără să atragă atenţia, dar inevitabil, populaţia ţărilor europene suferă o a doua evoluţie majoră: apariţia unei noi grupe, „vârsta a patra” – „cei mai bătrâni bătrâni”, de peste 80 de ani –, cu pondere mare, în continuă creştere.
La recensământul din 1992, populaţia judeţului Caraş-Severin a fost de de circa 376.000 de locuitori, din care 185.000 bărbaţi (49,2%) şi 191.000 femei (50,8%).
Între 1992 şi 2018, structura pe vârste a populaţiei poartă amprenta caracteristică a unui proces de îmbătrânire demografică, datorat în principal scăderii natalităţii, care a determinat reducerea absolută şi relativă a populaţiei tinere în vârstă de 0-14 ani. În paralel, creşterea speranţei de viaţă a determinat creşterea numărului şi ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste).
Se remarcă reducerea ponderii populaţiei tinere (0-14 ani), de la 21,8% (în 1992) la 14,0% (în 2018) şi creşterea ponderii celei vârstnice, de 65 ani şi peste, de la 11,1% (în 1992) la 20,1% (în 2018). Populaţia adultă, de 15-64 ani, a scăzut uşor, de la 67,5% (în 1992) la 65,9% (în 2018).
Începând cu 2010 – se mai arată în informare –, ponderea populaţiei tinere în totalul populaţiei a fost mai mică decât ponderea populaţiei vârstnice, în 2018 decalajul dintre populaţia tânără (sub 15 ani) şi cea vârstnică (de 65 ani şi peste) fiind deja de 6 puncte procentuale.
Efectele procesului de îmbătrânire asupra desfăşurării vieţii economice şi sociale, precum şi asupra evoluţiilor demografice viitoare, vor apărea în timp, determinând perturbaţii la nivelul populaţiei şcolare, populaţiei fertile şi populaţiei în vârstă de muncă.
Populaţia vârstnică nu poate fi privită ca o entitate omogenă, ea incluzând grupa de vârstnici „mai tineri“ (65-74 ani), grupa de vârstnici „mai bătrâni” (75-84 ani) şi longevivii (85 ani şi peste).
În ultimii ani se observă tendinţa de creştere mai accentuată a numărului vârstnicilor „mai bătrâni”, faţă de grupa de vârstnici „mai tineri”. În 1992, numărul vârstnicilor „mai bătrâni” de (75-84 ani) era de de 11.700 de persoane, iar cel al vârstnicilor „mai tineri” (65-74 ani) de 27.900 de persoane.
Raportat la structura populaţiei, numărul vârstnicilor „mai bătrâni” a crescut cu 51% (de la 11.700 de persoane în 1992, la 17.700 de persoane în 2018), faţă de grupa de vârstnici „mai tineri”, care a crescut cu 15,7% (27.900 de persoane în anul 1992 şi a crescut la 32.300 de persoane în anul 2018). Faţă de anul 1992, în anul 2018 populaţia vârstnică de 65 ani şi peste a crescut cu 13.000 de persoane.
Dacă în anul 1992 „longevivii”, segmentul populaţiei de 85 ani şi peste, reprezentau 5,3% din populaţia de 65 de ani şi peste, ponderea acestora aproape că s-a dublat în 2018 (9,1%).
Fenomenul de îmbătrânire demografică este mai accentuat în mediul rural decât în cel urban. Astfel, în anul 1992, ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în mediul rural a fost de aproximativ 16,3% din populaţia rurală şi a crescut în 2018 la 22,9% (+6,6 puncte procentuale). Totuşi, în mediul urban procesul de îmbătrânire a populaţiei este mult mai accentuat, ponderea populaţiei de 65 de ani şi peste în total populaţiei urbane evoluând în perioada 1992-2018 de la 7,1% la 17,7% (+10,6 puncte procentuale).
O manifestare importantă a procesului de îmbătrânire este creşterea numărului femeilor în cadrul populaţiei persoanelor vârstnice, adică un proces de „feminizare a bătrâneţii”. Femeile sunt mai longevive, numărul celor de 65 de ani şi peste fiind în anul 2018 de aproape de 1,5 ori mai mare decât cel al bărbaţilor. Structura populaţiei vârstnice evidenţiază această disproporţie, la 1.000 de femei de 65 ani şi peste, în anul 2018, revenind în medie 686 de bărbaţi vârstnici, iar în grupa de vârstă 85 de ani şi peste, populaţia feminină a fost de peste două ori mai mare decât cea masculină (488 de bărbaţi la 1.000 de femei).
În totalul populaţiei pe sexe, în 2018 ponderea populaţiei feminine de 85 de ani şi peste a fost superioară celei a populaţiei vârstnice masculine (2,4% la femei, faţă de 1,2% la bărbaţi) şi în special în mediul rural. În segmentul feminin al populaţiei, ponderea femeilor longevive (de 85 de ani şi peste) din rural (3,2%) a fost superioară celei din urban (1,7%).
În informare se mai arată că, în perioada 2002-2018, vârsta medie a populaţiei rezidente a cunoscut o creştere semnificativă, de la 41,9 ani la 43,6 ani, reflectând un proces lent, dar continuu de îmbătrânire demografică. În această perioadă, creşterea vârstei medii a fost mai accentuată la femei (de la 43,5 ani la 45,2 ani), decât la bărbaţi (de la 40,3 ani la 41,9 ani).
La 1 iulie 2018, populaţia rurală, mai îmbătrânită, a avut o vârstă medie cu 1,8 ani mai mare decât cea din urban, în special datorită populaţiei feminine rurale (cu o vârstă medie de 46,4 ani). În mediul urban, vârsta medie a populaţiei feminine a fost cu 3,2 ani mai mare decât cea a populaţiei masculine, iar în mediul rural cu 3,6 ani.
Efectele pe care procesul de îmbătrânire le are asupra desfăşurării vieţii economice şi sociale, precum şi asupra perspectivelor evoluţiei demografice sunt evidenţiate şi de raportul de dependenţă, care reprezintă numărul persoanelor tinere (0-14 ani) şi al persoanelor vârstnice (65 ani şi peste) ce revin la 1.000 de persoane în vârstă de muncă (15-64 ani).
În anul 2018, la 1.000 de persoane adulte reveneau 518 persoane tinere şi vârstnice (din care populaţia vârstnică reprezenta 59%), faţă de 490 de persoane tinere şi vârstnice în anul 1992 (din care ponderea populaţiei vârstnice era de 34%). Această creştere s-a realizat în primul rând pe seama scăderii populaţiei tinere (0-14 ani).
Numărul persoanelor vârstnice de 65 ani şi peste care revin la 1.000 de persoane adulte a crescut de la 166 (în 1992), la 305 (în 2018), generând în timp o sarcină socială sporită pentru adulţi.
Indicele de îmbătrânire a crescut de la 510 persoane vârstnice la 1.000 de persoane tinere (în anul 1992), la 1.431 de persoane vârstnice la 1.000 de persoane tinere (în anul 2018).
Reculul natalităţii şi creşterea mortalităţii generale, la care s-a adăugat o migraţie externă negativă şi-au pus amprenta pe ponderea populaţiei vârstnice în ansamblul populaţiei rezidente.
Speranţa de viaţă la vârsta de 65 de ani este un indicator sintetic care reflectă influenţa condiţiilor de viaţă ale populaţiei asupra numărului de ani pe care îi mai poate trăi o persoană.
Astfel, comparativ cu anul 2008, în anul 2018 speranţa de viaţă la 65 de ani a crescut, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. În anul 2018, comparativ cu anul 2008, creşterea speranţei de viaţă a fost mai accentuată la femeile de 65 de ani decât la bărbaţii de 65 de ani (cu 2,7 ani la femei, faţă de 1,42 ani la bărbaţi). Aceasta a făcut ca şi diferenţa între sexe a speranţei de viaţă la vârsta de 65 de ani să se accentueze (de la 2,4 ani în anul 2008 la 3,9 ani în anul 2018).
În concluzie, se poate spune că populaţia judeţului Caraş-Severin prezintă un proces lent de îmbătrânire, ca urmare a scăderii natalităţii şi creşterii duratei medii a vieţii.
Modificările majore în structura populaţiei necesită schimbări structurale în societate: la nivel economic, de infrastructură, de îngrijire a sănătăţii şi de asistenţă socială specifică „vârstei a patra”. În toată lumea, se recunoaşte că există o slabă înţelegere a implicaţiilor acestor tendinţe şi există o slabă pregătire a societăţii şi economiei pentru a face faţă acestei noi presiuni, se mai precizează în informare.
Geanina LUCA

Lasă un comentariu