Municipiul – mai bogat cu 86 de… cetăţeni


Alţi 86 de tineri din Caransebeş, născuţi în trimestrul al treilea al anului 1992, care au împlinit frumoasa vârstă de 18 ani, au primit joi, 30 septembrie, diploma de ,,Cetăţean al Caransebeşului”. Festivitatea a avut loc în Aula 1 Decembrie 1918 a Primăriei municipiului. „Calitatea de persoană majoră conferă drepturile şi obligaţiile depline prevăzute de lege, atât ca cetăţean al României, cât şi al Uniunii Europene”, a precizat cu această ocazie primarul Marcel Vela, urându-le totodată sărbătoriţilor „La mulţi ani cu sănătate şi împliniri!”. Diplomele au fost înmânate de primarul Ion Marcel Vela, care le-a spus tinerilor că pot ajunge tot ceea ce doresc în viaţă, numai să aibă voinţă. ,,Odată cu împlinirea vârstei majoratului, aţi devenit cetăţeni conştienţi de responsabilităţile vieţii”, le-a mai spus primarul. La rândul lor, tinerii s-au bucurat de această întânlire cu executivul caransebeşan, spunând că primirea diplomelor e o onoare, dar în acelaşi timp îi face responsabili în deciziile luate pe viitor. La acţiune au mai participat părinţi şi profesori.

De adăugat şi faptul că acţiunea organizată de Consiliul Local şi Primăria Municipiului Caransebeş, prin Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei, este cea de-a doua de acest gen, după ce, la finele lunii iunie a anului în curs, un număr de 110 tineri majori au primit Certificatele care atestă Titlul de „Cetăţean al Municipiului”.

Carmen SENCO

Liviu DINU