„Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiți adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare” (Efeseni 4,25). „Pierde-vei pe toți cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaș și pe viclean îl urăște Domnul” (Psalmul 5,6). „Oprește-ți limba de la rău și buzele tale să nu grăiască vicleșug” (Psalmul 33,12). Bărbatul limbut nu se va îndrepta pe pământ” (Psalmul 139,11).
Oamenii mincinoși nu sunt crezuți nici atunci când spun adevărul. Adevărul este ceea ce există în realitate, iar minciuna este ceea ce nu există în realitate. Minciuna peste tot se dă singură în vileag și, cu cât mai mult se împotrivește adevărului, cu atât mai mult se divulgă pe sine.
Niciodată nu s-a întâmplat ca minciuna să nu se amestece cu adevărul. Diavolul totdeauna se străduiește să semene minciuna printre cele adevărate.
Nu există ispită mai cumplită decât a da peste un om viclean. Omul viclean este mai primejdios decât orice fiară sălbatică, însă omul viclean deseori își ascunde veninul său sub chipul smereniei și al virtuții, astfel încât este foarte greu să-ți dai seama și să te ferești de vicleșugul său. Omul viclean este lup în piele de oaie, el își acoperă răutatea sa cu vorbe blânde; turbează de furie și dușmănește, dar se poartă ca un prieten; lingușind, laudă ceea ce nu este bun, trăind tot timpul în fărădelegi, arată chipul smereniei și acoperă mândria cu smerenia, iar invidia cu cinstirea. Oamenii vicleni, care au în inimă altceva decât ceea ce au pe buze, sunt mult mai primejdioși decât acei vrăjmași care poartă săbii ascunse.
Minciuna și vicleșugul sunt patimi care vin de la diavolul, care este tatăl minciunii și al oricărui vicleșug. Vai locului aceluia în care patimile acestea s-au înmulțit, căci nici un bine nu poate exista acolo! La ce bine să ne așteptăm acolo unde oamenii se înșeală unii pe alții? Căci acolo nu poate exista încrederea, fără de care unitatea societății nu poate rezista.
Aceleași patimi, precum se vede, au adus jurămintele cele potrivnice lui Dumnezeu și asupra celor mai josnice lucruri prin invocările deșarte ale înfricoșătorului nume al lui Dumnezeu, cum ar fi: „Pe numele lui Dumnezeu”, „Vede Dumnezeu”, „Martor este Dumnezeu” și altele. Căci mulți, fiind înșelați de oameni mincinoși și vicleni, nu mai au încredere nici în cei ce spun adevărul. Și de aceea, oamenii sunt nevoiți să-și întărească dreptatea cuvintelor lor prin invocarea numelui lui Dumnezeu.
Și, astfel, neavând încredere unul în celălalt, depun jurământ, ceea ce a și intrat în obicei; iar copiii de la părinți, tinerii de la bătrâni, cei mai mici de la cei mai mari învață același lucru și nu socotesc un păcat să invoce înfricoșătorul nume al lui Dumnezeu nici în privința celor mai josnice și urâte lucruri.
Cei mincinoși și vicleni, cu cât sunt mai ascunși, cu atât sunt mai primejdioși. Ei știu cum să-și ascundă minciuna, cu limba vorbesc frumos, dar cu inima gândesc altfel, pe limbă au miere, iar în inimă au fiere, cu limba laudă, iar cu inima întind curse, cu buzele sărută, iar cu inima te vând.
Tocmai de la acești oameni rabdă mult cei sinceri, care nu pot și nici nu vor în inimă să aibă una, iar pe limbă alta. Nu există rană mai vătămătoare ca aceasta pentru societate, dar, oricât de vicleni ar fi ei, viclenia lor tot va ieși la iveală și atunci oricine se va dezgusta de ei, ca de niște leproși. Să-și aducă aminte cele scrise în Sfânta Scriptură: „Pierde-vei pe toți cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaș și pe viclean îl urăște Domnul”. (Psalmul 5,6).
Pr. Petru PAICA
