Micuţii de la ,,Energetica”, mari la Gărâna


Un proiect inedit pentru sport, pentru judo în special, s-a materializat recent, odată cu desfăşurarea manifestării ,,Semenic Fest”, găzduită de Gărâna, atunci când, după concertul ,,Tribute International”, în memoria formaţiilor Bon Jovi, Guns N’Roses, Beatles şi Depeche Mode, la Căminul cultural din localitate a avut loc o întrecere dedicată acestui sport. Chiar dacă era încă vacanţă, organizatorii s-au bucurat de o participare numeroasă, adică 92 de sportivi, din Cluj-Napoca, Deva, Drobeta Tr. Severin, Arad, Lugoj, Caransebeş şi Reşiţa, dar şi veniţi de la un club din Germania, A.S. Vegrossau.

Ediţia din acest an s-a desfăşurat pe două categorii de vârstă, U 11 şi U 13, iar clasamentul general, pe echipe, s-a prezentat astfel: 1. C.S.M. Arad, 68 de puncte; 2. Energetica din Caransebeş (antrenori Ion Radu şi Ioan Răuţu), 65 de puncte; 3. C.S.M. Cluj-Napoca, 62 de puncte; 4. Muncitorul Reşiţa (antrenori Dan Păştean şi Rodica Buda), 61 de puncte.

Pentru reprezentantele judeţului Caraş-Severin au punctat: Alexandru Chicin (locul I, 42 kg), Daniel Dorobanţu (II, 42 kg), Alexandra Oana Rică (II, 36 kg), Cosmin Liuba (II, 38 kg), Amalia Savu (II, +48 kg), Maria Mureşan (II, 36 kg), Ingrid Ţimbota (II, 36 kg), Robert Matei (I, 27 kg), Sergiu Manoilă (II, 36 kg), Liviu Copăceanu şi Remus Mureşan (ambii locul III, 38 kg), Giorgiana Copăceanu (I, 29 kg) şi Bianca Manoilă (II, 29 kg), toţi de la Energetica din Caransebeş; Cătălin Zgârţă (I, 38 kg), Timeea Tomescu (I, 36 kg), Adelina Suru (I, 44 kg), Andreea Velica (II, 40 kg), Vlăduţ Cătană (III, +50 kg), Denis Călin (III, 27 kg), Alberto Pozsar (III, 30 kg), Andrei Minyo (I, 40 kg), Denis Gruescu (III, 34 kg), Rareş Ciocârlan (III, 38 kg), Alexandru Nefic (II, 46 kg), Alexia Radler (II, 32 kg).

 

În data de 24 septembrie, tinerii de la ,,Energetica” vor participa la un turneu important, gazduit de municipiul Arad.