De Sfântul Potir s-au apropiat foarte mulți oameni, acesta fiind momentul cel mai important al manifestării.
Cu o seară înainte, un sobor de preoți au purtat în procesiune Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, ce datează din anul 1520, a fost pictată pe Munte Athos și se păstrează la Parohia Măru, acesta fiind cel de al zecelea an când se întâmplă acest lucru. După ce a fost întâmpinată de obștea monahală și credincioși, icoana a fost pusă în mănăstire. Tuturor celor care au călcat pragul Mănăstirii Poiana Mărului, obștea monahală le-a oferit și o gustare.
Lăcaşul de cult a luat fiinţă la iniţiativa preotului paroh Dorel Fercea şi a credincioşilor din Parohia Măru, înainte de Revoluţia din 1989. Biserica zidită în cadrul complexului monahal a fost târnosită pe 24 iunie 2008, de către PS Lucian, Episcopul Caransebeşului. În prezent, activitatea vieţuitoarelor de aici se îndreaptă spre definitivarea lucrărilor de amenajare a ansamblului monahal și peisagistic, precum și a atelierelor de pictură, broderie și croitorie.
Ştefan ISAC