Acest simpozion, prin tematica abordată şi prin partenerii implicaţi în proiect, oferă şansa promovării tradiţiilor româneşti şi descoperirii tainelor, a valorilor reprezentative şi altor popoare care preţuiesc tot ce are legătură cu Crăciunul, cu Naşterea Domnului Iisus Hristos. De asemenea, secţiunea propusă în cadrul simpozionului încurajează schimbul de experienţă între cadrele didactice din ţară, împărtăşirea exemplelor de bună practică prin care reuşim să formăm copiii în spiritul respectului şi al dragostei pentru tradiţiile poporului român.
Numărul de lucrări primite la simpozion, de la cadre didactice din 16 judeţe, a fost de 85.
În deschidere, au luat cuvântul, din partea Primăriei Băuţar, Romulus Barbesc – primar, şi Daniel Bîrsilă – viceprimar. Din partea Şcolii Gimnaziale Băuţar a vorbit director prof. Sofica Ciobanu. Apoi, a urmat un scurt program artistic, susţinut de un grup vocal alcătuit din elevii Şcolii Gimnaziale din Bucova, condus de prof. Otilia Drăghina Barcan, profesor de limba română.
Au mai luat cuvântul prof. Ion Pîrvu – Şcoala Gimnazială Băuţar, Pr. Adrian Socaci – Parohia Ortodoxă Bucova, Prof. Pr. Vidu Vasiloni – Şcoala Gimnazială Nr. 3 Oţelu Roşu, prof. Simona Ţîru – directorul Şcolii Gimnaziale Nr. 3 Oţelu Roşu, prof. Nicoleta Toader – director al Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Oţelu Roşu, prof. Ramona Bogdan – directorul Şcolii Gimnaziale Zăvoi, și prof. Marin Vărzan – director-adjunct la Şcoala Gimnazială Zăvoi.
Comunicări au susţinut ed. Tavica Căciulescu, de la Şcoala Gimnazială Bucova – „Obiceiuri de iarnă”, înv. Victoria Vînaga, de la Şcoala Gimnazială Băuţar – „Colindele”, înv. Mareta Pintecan – Şcoala Gimnazială Bucova – „Piţărăii la Voislova”, înv. Ana Flavia Bistrian, de la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Frăţilă” Glimboca – „Mersul cu Ignatul”, prof. Avram Boţa a prezentat volumul „Coregrafi şi ansambluri din Banatul Montan”, prof. Ingrid Şoldan, director la Şcoala Gimnazială „Ştefan Velovan” Rusca Montană – „Viflaimul”, Pr. Romulus Frîncu – „Vergelatul”. Lucrările prezentate au suscitat interesul auditoriului prin subiectele dezbătute şi modul de prezentare, respectiv planşe, materiale video, prezentări PPT.
Parteneri în proiect au fost Şcoala Gimnazială Nr. 8 Suceava, Şcoala Gimnazială Vrăneşti, județul Argeş, Şcoala Gimnazială Nr. 2 Stancea, județul Călăraşi, Şcoala Gimnazială Oporelu, județul Olt, Şcoala Gimnazială „Calistrat Hogaş », judeţul Neamţ, Şcoala Gimnazială Pufeşti, judeţul Vrancea, Liceul Bănăţean Oţelu Roşu – structura Grădiniţa P.N. 1 Oţelu Roşu, Şcoala Gimnazială Zăvoi, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Caraş-Severin, Casa Corpului Didactic Caraş-Severin, Asociaţia Învăţătorilor Caraş-Severineni şi Primăria comunei Băuţar.
Echipa de proiect a fost alcătuită din prof. înv. primar Mareta Pintecan, ed. Tavica Căciulescu, prof. Otilia Drăghina Barcan, prof. Elena Lup, prof. Victoria Vînaga.
Din echipa de implementare au făcut parte ed. Alina Guşiţă, înv. Mariţa Preda, înv. Ermina Orsari, prof. Camelia Albai, prof. Gabriel Boldea, prof. Marinela Răduţă, prof. Mihaela Curelar Mihailoni, prof. Roberto Micşa, prof. Oana Damian, prof. Ioan Răduţă, prof. Ion Pîrvu, prof. Şofron Danciu, înv. Irina Sîrb Raca, ed. Alexandrina Maria Şolea, ed. Olimpia Mihailoni, prof. Lucian Ghinescu.
Proiectul va continua cu alte activităţi ce se vor derula cu ocazia Sărbătorilor Pascale şi se va finaliza cu Festivalul de folclor ,,Ciobănaşul”, care va avea loc în cursul lunii mai.
Simpozionul organizat de Şcoala Gimnazială Bucova s-a bucurat de un real succes. Felicitări doamnei director prof. Sofica Ciobanu, Echipei de proiect şi Echipei de implementare, pentru reuşita acestei manifestări.
Romulus FRÎNCU