Cum, însă, în urmă cu o săptămână, m-am hotărât să nu-i mai vorbesc de rău pe români şi să nu-mi mai critic ţara, ca să n-o defăimez, de-acum înainte n-am să fac altceva decât să le cânt în strună. Fiindcă eu zic că sunt multe lucruri bune care merită scoase în evidenţă, şi primul dintre ele care mi-a trecut prin minte e ideea strălucită de a-i umple de bani pe hoţii, criminalii, violatorii, interlopii şi mafioţii care se liberează şi-şi dau seama că nu s-au simţit după gratii ca la hotel, în concediu.
În prima fază, am crezut că o să-ntâmpin greutăţi să scriu despre asta, fiindcă era o lume străină mie, dar până la urmă mi-am amintit de ceva şi mi-am dat seama că pot să încropesc un articol şi din puţinul pe care-l ştiam. Dacă despre şcolile de corecţie mai aveam ceva cunoştinţe din copilărie, fiindcă vecinul meu Nae, care când îşi încorda muşchii şi scrâşnea din dinţi băga groaza-n toţi puştanii, era mai mult pe-acolo decât pe la Mate-Fizică, mult timp despre puşcării n-am ştiut o iotă. Asta până când am găsit în uşa redacţiei un plic şi în el o scrisoare în care cineva, condamnat la 14 ani de închisoare, mă ruga să-i trimit ziarul, ca să nu se tâmpească de tot la Popa Şapcă. Cred că am mai scris o dată despre asta şi, ca să nu mă repet, am să povestesc lucruri pe care le-am sărit atunci.
În prima clipă n-am ştiut ce să fac. M-am gândit că 14 ani nu sunt de ici, de colo, e o pedeapsă al dracului de mare, iar omul trebuia să fi făcut ceva urât de tot. Pe urmă mi-am zis fie ce-o fi, nu sunt eu în măsură să-l judec, au făcut-o alţii şi l-au pedepsit cu vârf şi îndesat, aşa că restul timpului pe care şi l-a mai petrecut după gratii, adică vreo patru ani, i-am tot trimis ziarul, în plicuri din acelea mari, prin poştă. Ne şi scriam de Paşti şi de Crăciun, eu cumva convins că fac şi-o faptă creştinească, şi cam asta a fost tot.
Când s-a liberat, ne-am întâlnit la o cafea. Era un bărbat de-acum bătrân, blajin şi foarte obosit. Nu l-am întrebat nimic. Mi-a spus el. Mi-a povestit cum plutonierul e Dumnezeu în puşcărie, cum dacă ai ţigări eşti jupân şi cum ţiganii fac legea. Cum foşti primari spală cu teul printre paturi şi alţii, care-au fost la viaţa lor profesori universitari, curăţă cât e ziulica de lungă cartofi la bucătărie. Cum în camera intimă, în loc să pună de-o chestie cu nevestele, deţinuţii le făceau curve şi le-nvineţeau că s-au încurcat cu te miri ce prieteni de-ai lor… Dar nu mi s-a plâns de nimic, fiindcă zicea că le-a meritat pe toate.
Auzind eu despre treaba cu banii, prima dată m-am gândit să mă prefac că sunt în trecere pe la el şi să-i bat apropouri să-mi plătească ziarele alea pe care i le-am tot trimis vreme de patru ani. Când, însă, am făcut socoteala câţi euro o să primească, m-a bătut gândul să-l întreb dacă nu cumva vrea să cumpere ziarul întreg. Cu mine cu tot.
Adrian CRÂNGANU