Această intrare a fost publicată în Sport la de admin
După o întrerupere de trei ani, activitatea Secţiei de lupte greco-romane a Clubului Sportiv Şcolar Caransebeş a fost reluată. Conform antrenorului Dumitru Toc, această perioadă şi-a pus amprenta asupra activităţii. „O întrerupere de o lună, două, contează în sport. Dar ţelul meu, când am venit aici, a fost să reintroduc în circuitul internaţional Clubul Sportiv Caransebeş. Drept dovadă, am reuşit într-o perioadă de patru luni să participăm la mai multe concursuri, să ne bucurăm de multe invitaţii. N-o să le onorăm pe toate, doar pe cele la categoriile la care sper să şi câştigăm. Acum pot să-l evidenţiez pe Alexandru Popa, al cărui tată a fost campion naţional. Acesta e un sport greu, la un campionat pe ţară poate trebuie să slăbeşti 6-8 kg. De aceea, de când am venit aici, am lucrat cu ei mai mult decât orele planificate în catalog. Pot să vă mai spun de Adam Gherescu, care a participat deja la trei concursuri şi a obţinut trei medalii: două de argint şi una de bronz. Denis Dumbravă, al cărui tată a fost, de asemenea, campion naţional, Adelin Niţu, Nicu Popa, Marian Petroi, calificat la Olimpiada de la Altlanta. Ei fac acest sport din plăcere şi au datoria morală să mă ajute pentru ca acest sport să ajungă din nou unde s-a aflat”, a mai declarat Dumitru Toc. După două decenii de activitate, antrenorul s-a pensionat în urmă cu trei ani, dar a decis să revină în sportul românesc în dauna unei oferte venite din Danemarca. „Nu pot să las de izbelişte acest sport, pentru că eu l-am adus la Caransebeş. Cred că de-a lungul timpului, prin Clubul Sportiv Şcolar am obţinut peste 150 de medalii cu sportivii pregătiţi de mine şi de maestrul Rogojan”, a mai completat Dumitru Toc.
În ceea ce priveşte rezultatele obţinute după reluarea activităţii Secţiei de lupte greco-romane, Dumitru Toc recunoaşte că în perioada în care nu a mai figurat pe statele de plată ca antrenor, a continuat să pregătească sportivii. „Ne antrenăm într-o sală ce a aparţinut Şcolii Speciale, copiii vin zilnic la pregătiri, chiar dacă nu ne bucurăm de toate condiţiile. Mai avem nevoie de apă la grupurile sanitare şi de doi manechini, de 40 şi de 60 de kg, neapărat necesari pentru antrenamente, pentru obţinerea cărora am făcut demersuri la Consiliul Judeţean, şcoala la care ne antrenăm aparţinând instituţiei judeţene”, a mai declarat antrenorul.
Pentru 2013, Dumitru Toc are aşteptări mari de la sportivii născuţi în 2000, care speră să obţină rezultate foarte bune la nivel naţional. Asta, cu condiţia prelungirii contractului pe care îl are până în luna septembrie, premergătoare celor în care se vor desfăşura competiţiile cele mai importante. De asemenea, el speră să obţină medalii şi la concursurile de cadeţi, dar să şi reînfiinţeze secţia de la Cornuţel Banat.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.