Consiliul Local a aprobat, în ultima şedinţă de lucru, Regulamentul de organizare şi funcţionare a patinoarului, regulament neschimbat faţă de cel aprobat iarna trecută. Astfel, patinoarul artificial va fi accesibil publicului, zilnic, între orele 10 şi 21.30. Numărul maxim de patinatori pentru un interval de maximum 60 de minute este de 100 de persoane. În fiecare zi, cu acordul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat, între orele 10 şi 14, grupurile organizate de copii beneficiază de acces gratuit la patine şi pe patinoar, pentru o reprezentaţie de cel mult o oră. În incinta obiectivului, utilizatorii sunt obligaţi să nu deterioreze bunurile aflate în dotare, să respecte indicaţiile primite de la supraveghetorul obiectivului, să respecte programul prevăzut pentru seriile de acces pe pistă şi să părăsească gheaţa la după 60 de minute, pentru a putea fi refăcută suprafaţa lucioasă.
Patinoarul din urbea de pe Timiş şi Sebeş va fi funcţional până la începutul lunii februarie a anului viitor.
Liviu DINU
Carmen SENCO