La Bucoşniţa, primăvara se numără proiectele


În cadrul unei discuţii purtate recent cu Vichente Suru, primarul comunei Bucoşniţa, acesta ne-a informat că administraţia locală are pe agenda de lucru proiecte importante, a căror valoare se ridică la aproximativ trei milioane şi jumătate de euro.

Avem semnate contracte de lucrări pentru modernizarea Drumului Comunal Bucoşniţa – Petroşniţa, în primăvară ne apucăm de lucrări. De asemenea, avem un proiect de extindere a reţelei de apă şi canalizare şi racordarea şi montarea contoarelor. În plus, pe AFIR avem un proiect ce vizează reabilitarea a şase kilometri de drumuri şi străzi în comuna Bucoşniţa“, ne-a declarat primarul Vichente Suru.

Nu în ultimul rând, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii în perioada iunie-iulie 2018, prin Compania Naţională de Investiţii va fi regularizat pârâul Goleţ, prin lucrări de reprofilare albie şi consolidări de mal, şi vor fi reabilitate străzile adiacente. (M. Doman)