„Inventatorul” Viei Transilvanica, Alin Uşeriu, la Caransebeş şi pe Valea Bistrei



„Am avut ocazia de a participa la Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica, i-am avut ca oaspeți pe Cronicari Digitali, importanți promotori ai Viei, iar vineri, 23 septembrie, am avut onoarea de a-l avea ca vizitator pe președintele Organizației Tășuleasa Social, inventator și inițiator al Viei Transilvanica, Alin Ușeriu, care s-a recomandat doar ca un simplu «drumeț de pe Via Transilvanica»”, au scris pe pagina lor de socializare cei de la Centrul de Informare şi Promovare Turistică din Caransebeş.
După patru ani și jumătate în calitate de coordonator principal al proiectului Via Transilvanica, Alin Ușeriu a pornit în drumeție pe drumul care unește țara, de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin. În această perioadă, a poposit în Terra Banatica, vineri, după cum spuneam, el fiind prezent la Caransebeș.
Sub titlul „O mie”, iată ce scrie şi „simplul drumeţ” Alin Uşeriu pe pagina sa de socializare, referitor la această porţiune de traseu.
„După calculul pe care l-a făcut Cristi Flueraru, ieri la Glimboca am trecut de o mie de kilometri făcuți de când am plecat de la Putna. S-au împlinit în etapa superbă de la Oțelu Roșu la Caransebeș. De fapt, intrarea în Caransebeș este una foarte elegantă, cea mai faină intrare într-un oraș de până acum.
Tot la Glimboca am a-i mulțumi lui Alin Muntean. L-am cunoscut când eram cu traseul în Caraș-Severin. Era tare încântat de proiect și ne-a ajutat mult. Acum este domn mare la Reșița (subprefectul judeţului – n.r.). Mi-a găsit un medic, pentru că stați să vedeți ce am pățit.
De câteva zile, am început să resimt locul în care, când eram în armată, o tanti mai nervoasă mi-a dat un moldamin sau penicilină, nu mai știu ce anume, unde a rămas un chist. Nu mă deranja foarte tare și în general nu-l prea băgam în seamă. Era acolo, în șoldul drept, martor că am armata făcută cu o trecere pe la Spitalul militar din Focșani. A început să se inflameze. Se mai întâmplă, pe un traseu de lung parcurs, să te ajungă bubele din urmă. Și să doară rău. L-am contactat pe prietenul meu de la Medisprof, legendarul doctor Udrea, și el m-a sfătuit una-alta. Se pare că descrierea mea nu a reflectat chiar realitatea și, când i-am trimis o poză pe care n-am de gând să v-o arăt, mi-a zis că ăla e ditamai buboiul și neapărat trebuie să mă vadă un medic. Eram cât se poate de necăjit, deoarece îmi doresc tare mult să ajung până la capătul de la Drobeta Turnu Severin. S-a nimerit să fie de gardă la urgențe un medic chirurg tare de treabă, venit la Caransebeș demult din Basarabia, doctorul Cherdivară.
Nici nu a stat pe gânduri și, împreună cu asistenta lui tare drăguță, se minunau ce am putut eu strânge acolo în buba mea, iar eu mă gândeam că nu voi uita în veci numele localității Oțelu Roșu. Roșu Roșu.
M-a pus iarăși pe picioare. Îi sunt tare recunoscător că acum, cu promisiunea că mă pansez la cel târziu două zile, merg mai departe. Ieri am mers 28 de kilometri. Azi fac pauză, viața e incredibil de frumoasă, beau limonadă dulce la Tică în Caransebeș, fără grijă că nu mai încap în pantaloni. Mâine plec mai departe.
Cât pot de departe”.
Geanina LUCA