Ca urmare a faptului că, în timp, clădirea Muzeului din Caransebeş a fost afectată de circulaţia maşinilor prin zonă, o echipă de specialişti din cadrul Primăriei lucrează în această perioadă, împreună cu un proiectant, la elaborarea unui studiu. Conform acestuia, Parcul Dragalinaar urma să fie extins până la faţada clădirii monument istoric, iar breteaua de acces să se realizeze prin spatele instituţiei de cultură. Astfel, accesul se va face printre Sala de sport a Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 8 şi Muzeu, iar traficul ce vine de pe străzile C.D. Loga sau Moise Groza, unde, la intersecţia cu Str. Racoviţa şi Piaţa Dragalina, se va amenaja şi o parcare în faţa SC Transal Urbis, să conexeze cu Str. Cazărmii prin acest spaţiu.
„Prin această soluţie, pe lângă faptul că circulaţia rutieră nu va mai afecta Muzeul, şi Parcul va fi un adevărat spaţiu de recreere, o oază de vegetaţie şi de regăsire ambientală, astfel încât, cu o fântână reamenajată, cu statuia Generalului Dragalinaşi, în perspectivă, cu o statuie repusă, revalorificată, a Împărătesei Sissi, zona Centrului istoric să fie reprezentativă pentru cetatea Caransebeşului“, a declarat primarul Marcel Vela. (S. Berger)
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.