Hoţul – 18, victima – 63 de ani


Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost identificat şi reţinut de către poliţiştii din Caransebeş după ce, în urmă cu câteva zile, i-a smuls unei femei geanta şi a luat-o la goană înainte ca victima să poată reacţiona în vreun fel. De altfel, în momentul producerii furtului, strada era pustie, astfel că tânărul a reuşit fără probleme să fugă.

Gheorghe R., din Păltiniş, a urmărit-o pe femeia în vârstă de 63 de ani, pe Splaiul Sebeşului, din Caransebeş, până când a prins momentul prielnic pentru a-i smulge geanta pe care o avea pe umăr. Prada sa a constat din două telefoane mobile, bani şi alte câteva bunuri. După ce a fost prins, poliţiştii au recuperat numai un telefon şi câteva obiecte ce nu prezentau interes pentru infractor.

Poliţiştii i-au întocmit hoţului dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, iar tânărul a fost prezentat în faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş, care a dispus cercetarea lui în stare de libertate. (C. Senco)