Horoscop


Berbec

Chestiunile profesionale vor fi prioritare, căci este posibil să aibă loc schimbări în cadrul instituţiei sau firmei la care lucraţi. N-ar fi exclus nici să vi se repartizeze noi responsabilităţi, semn că superiorii vă apreciază eforturile. La sfârşitul intervalului veţi avea parte de o surpriză plăcută. Pe plan financiar nu staţi prea bine şi nu reuşiţi să faceţi faţă tuturor cheltuielilor.  

Taur

Veţi fi mai cufundat în propriile probleme decât de obicei, dar, cum şansele ca totul să se rezolve în favoarea dv. sunt mari, nu aveţi motive să fiţi îngrijorat. La serviciu veţi putea finaliza un proiect mai complicat, la care aţi colaborat cu mai mulţi colegi. În ceea ce priveşte relaţia cu persoana iubită, încercaţi pe cât posibil să nu vă implicaţi în discuţii în contradictoriu.

Gemeni

Aveţi chef de distracţii, pe care nu vă va fi greu să le găsiţi. Căutaţi câţiva prieteni, pentru a pune la punct un program atractiv pentru timpul liber. Veţi face o nouă cunoştinţă, care va fi chiar pe placul dv., ceea ce vă va ridica moralul. Pentru ceea ce veţi dori să realizaţi este nevoie de multă alergătură. Este o perioadă favorabilă realizărilor pe plan social şi financiar.

Rac

Veţi avea de făcut multe drumuri. Activităţile se vor dovedi binevenite, căci veţi scăpa de surplusul de energie. Este posibil ca o cunoştinţă făcută întâmplător să vă reţină în mod deosebit atenţia. Intuiţia de care daţi dovadă în aceste zile vă va permite să vă faceţi remarcat într-un grup mai larg, dar şi să rezolvaţi o situaţie delicată. Profesional, totul merge ca pe roate.

Leu

Energia fizică vă susţine în tot ce veţi întreprinde, dar dacă doriţi ca succesul să fie deplin încercaţi să fiţi mai conciliant. Farmecul personal vă va da ocazia să faceţi o excelentă impresie unei persoane de sex opus. Problemele de cuplu sau neînţelegerile de orice fel pot fi cu uşurinţă rezolvate. Soluţiile pe care le găsiţi acum dau satisfacţie tuturor celor implicaţi.

Fecioară

Relaţiile cu cei din jur vă vor aduce satisfacţiile scontate, mai ales dacă este vorba de comunicarea cu prietenii sau colaboratorii. Veţi avea o săptămână plină, în care nu veţi avea timp nici să respiraţi. Energia vă susţine în tot ce faceţi, dar şi partenerul va fi de partea dv., măcar cu vorba, dacă nu cu fapta. S-ar putea să vă enervaţi pentru că sunteţi nevoit să faceţi nişte cheltuieli neprevăzute.

Balanţă

Veţi avea de făcut faţă unei întâlniri cu oameni importanţi. Calităţile vă vor ieşi în evidenţă şi vor face o impresie foarte bună colegilor de serviciu. Se pare că veţi putea să-i convingeţi de valabilitatea părerilor dv., pe care le vor susţine necondiţionat. Acasă se vor petrece evenimente oarecum neaşteptate, dar care nu vă vor crea niciun fel de probleme, pe niciun plan.

Scorpion

Veţi avea ocazia să vă implicaţi într-o activitate mai deosebită, ceea ce va aduce o creştere a popularităţii dv. Cineva încearcă să vă facă rău, aşa că fiţi atent şi, mai ales, nu vă încredeţi în orice zâmbet amabil. Farmecul personal vă permite să vă îmbunătăţiţi relaţia cu partenerul de viaţă, dar n-ar fi exclus nici ca o persoană să fie interesată de dv. Financiar, staţi foarte bine.

Săgetător

Vi se va propune o colaborare interesantă, dar traversaţi o perioadă în care prudenţa va trebui pusă pe primul plan în tot ceea ce faceţi. Informaţiile care vă vor parveni vă vor entuziasma şi vă vor da încredere. Nu vă lăsaţi copleşit de bucurie până când nu aveţi certitudinea că toate datele sunt corecte. În viaţa de cuplu, fiţi diplomat şi evitaţi discuţiile în contradictoriu.

Capricorn

Vă frământă o chestiune de familie căreia simţiţi că nu-i găsiţi rezolvarea. Dacă o veţi discuta cu rudele apropiate, vă veţi lămuri şi chiar vă veţi mai linişti. La serviciu este posibil să apară o nouă urgenţă. Drumurile pe care le veţi face vă vor aduce şi un mic câştig. În general, colaborarea cu cei din jur se va dovedi inspirată, indiferent că este vorba de bani sau de proiecte pentru timpul liber.

Vărsător

În anturajul dv. apropiat se va dezbate un proiect care v-ar putea interesa mai mult decât vă imaginaţi. Aveţi în plan diverse activităţi recreative, care vă vor da posibilitatea să vă relaxaţi după agitaţia zilelor trecute. La serviciu, nu grăbiţi mersul evenimentelor, dacă doriţi ca succesul să fie stabil. Elaboraţi planuri excelente, ce abia aşteaptă să fie puse în practică.

Peşti

E posibil să vi se facă o propunere de colaborare pe care sunteţi tentat să o acceptaţi, în ciuda faptului că nu va fi un proiect lesne de pus în practică, însă până la urmă se va găsi o soluţie care să mulţumească pe toată lumea. Din punct de vedere sentimental, lucrurile decurg normal. Sunt şanse mari să vă îmbunătăţiţi situaţia financiară, deoarece la orizont se întrevede o colaborare profitabilă.