,,Gugulan cu car cu mere” – Ediţia I


Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 4 din Caransebeş organizează, în data de 3 noiembrie, ediţia I a Festivalului-Concurs de Folclor, cu participare internaţională, intitulat ,,Gugulan cu car cu mere”.

Ca ,,Argument”, coordonatorul manifestării, prof. Maria Bîrză, spune: ,,Ne-am născut să trăim pe aceste minunate plaiuri bănăţene, iar datoria noastră morală este de a păstra şi cultiva în sufletele generaţiilor care urmează dragostea şi respectul faţă de tradiţiile şi obiceiurile româneşti, precum şi faţă de arta populară specifică zonei noastre. Acest festival este o oportunitate prin care copiii şi cadrele didactice pot lua contact direct cu valorile culturale, se pot întoarce la izvoare, la tot ceea ce este autentic, pentru a se constitui în ceea ce trebuie să numim cu dragoste şi mândrie <<identitate naţională>>. Banatul este un loc de referinţă, o zonă în care tradiţia se află la ea acasă. Trebuie doar să o scoatem din uitare”.

Ca obiective, Festivalul îşi propune dezvoltarea personalităţii copilului, prin identificarea, conservarea, înregistrarea şi promovarea producţiilor folclorice locale; identificarea talentelor specifice în rândul preşcolarilor şi elevilor; îmbogăţirea universului cunoaşterii copiilor, conform particularităţilor de vârstă ale acestora; formarea şi dezvoltarea sentimentului patriotic, a sentimentului de mândrie a locului de provenienţă; acceptarea multiculturalităţii, ca element de îmbogăţire a culturii româneşti.

Grupul-ţintă îl reprezintă preşcolarii, elevii, cadrele didactice, partenerii educaţionali, reprezentanţii comunităţii locale, părinţii.

Din Regulamentul Festivalului Folcloric ,,Gugulan cu car cu mere”, spicuim:

  • La Festival se pot înscrie preşcolari şi elevi din ciclurile primar, gimnazial şi liceal, din unităţile şcolare din judeţul Caraş-Severin, precum şi din alte judeţe;

  • Secţiunile la care pot participa copiii sunt:

  1. Recitare de poezie în grai;

  2. Solişti vocali, solişti instrumentişti, grupuri vocale;

  3. Dansuri populare.

  • Înscrierile se fac până în data de 20 octombrie 2011;

  • Dintr-o unitate şcolară se pot înscrie maximum 6 copii la secţiunile I şi II;

  • Fiecare copil va purta costum popular din subzona de provenienţă;

  • Se vor acorda premiile I, II, III şi menţiune la fiecare secţiune, pe categorii de vârstă: preşcolar, primar, gimnazial, liceal;

  • Festivalul se va desfăşura la Episcopia Caransebeşului;

  • Nu se percep taxe de participare.

Festivalul va avea loc în data de 3 noiembrie, începând cu ora 16, fiind urmat de un moment folcloric prezentat de invitaţii de onoare ai manifestării, şi decernarea premiilor.

Persoană de contact: Profesor Maria Bîrză, tel. 0762/260357, Email: m.birza@yahoo.com

Sonia BERGER