,,Generală” la AJF


Două echipe din Caransebeş se vor afla la startul viitoarei ediţii a Campionatului Ligii a IV-a Caraş-Severin la fotbal. CFR şi Scorilo-Autocatania II sunt grupările sportive care vor debuta în noul sezon, în 28 august, cu partide pe teren propriu. CFR Caransebeş va avea ca adversară pe Metalul Bocşa, în timp ce Scorilo-Autocatania II va juca cu Bistra Glimboca. Programul ediţiei 2010-2011 a Ligii a IV-a a fost stabilit în Adunarea Generală a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin, programată miercuri, 18 august, la Reşiţa.

Preşedintele forului fotbalistic judeţean, gugulanul Costinel Ristache, a făcut o analiză a activităţii AJF, în primele şase luni ale mandatului său, concluzionând: „A fost un semestru fructuos din punct de vedere al performanţei, prin promovarea echipei campioane, Autocatania Caransebeş, în Liga a III-a. De asemenea, avem un arbitru asistent în Liga I, Marius Nicoară, din Băile Herculane, precum şi tineri arbitri monitorizaţi de către Comisia Centrală de Arbitri, iar printre aceştia se află arbitrul asistent Alexandru Domăneanţu, din Caransebeş.“

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Caraş-Severin pune accent pe promovarea juniorilor din judeţ, fiind alcătuite selecţionate judeţene la categoriile de vârstă U-15 şi U-16. Din colectivul tehnic al selecţionatei judeţene U-15 face parte şi Toma Peica, de la Clubul Sportiv Şcolar Caransebeş.

Iată programul complet al primei etape din Liga a IV-a Caraş-Severin la fotbal, meciuri programate sâmbătă, 28 august: Voinţa Lupac – AS Oraviţa; Gloria Reşiţa – Prolaz Caraşova; Berzovia – AS Berzasca; CFR Caransebeş – Metalul Bocşa; Minerul Anina – Nera Bozovici; CS Negrea Reşiţa – Moldo Forest Moldova Nouă; Muncitorul Reşiţa – Metalul Oţelu Roşu; Viitorul Vermeş – Hercules Băile Herculane; FC Scorilo Autocatania II Caransebeş – Bistra Glimboca. (C. Vlad)