General de divizie Moise Groza
Marele patriot a văzut lumina zilei la 2 februarie 1844, în satul Obreja, localitate aflată în apropierea Caransebeşului, fiind cel de-al doilea fiu al Ioanei şi al lui Ilie Groza. Atât bunicul, cât şi tatăl lui Moise Groza au servit, pe vremea lor, în Regimentul 13 de Graniţă Românesc, cu reşedinţa la Caransebeş, ce fusese înfiinţat pe la jumătatea secolului XVIII. Pentru serviciile aduse Imperiului habsburgic, foştii soldaţi ai acestui regiment au beneficiat de unele privilegii, între care şi acela de a-şi putea da copiii la şcoli grănicereşti cu limba de predare română, de a studia şi a se pregăti ca militari în instituţii de învăţământ ale Armatei imperiale. Ca fiu de grănicer, Moise Groza s-a bucurat de aceste drepturi şi, ca atare, a urmat Şcoala Naţională Grănicerească din Obreja, unde, de altfel, Regimentul 13 de Graniţă Românesc avea dislocată o companie de grăniceri. Demonstrând o mare dragoste faţă de carte, tânărul Moise Groza a fost trimis de conducerea regimentului să urmeze Şcoala Regimentară din Caransebeş, instituţie care se dovedise o adevărată pepinieră pentru recrutarea viitoarelor cadre atât de necesare înlocuirii ostaşilor vârstnici din regiment. Sârguincios la învăţătură, disciplinat şi cu vădite înclinaţii spre cariera militară, elevul Moise Groza s-a remarcat încă din primele luni de şcoală. Pentru acest motiv, a fost selecţionat şi propus să urmeze Şcoala Militară de Cadeţi din Viena. Ajuns în oraşul de pe malurile Dunării, şi-a dedicat tot timpul însuşirii ştiinţei militare şi cunoştinţelor necesare unui bun ofiţer. După absolvirea acestei şcoli, în anul 1862 a fost avansat la gradul de sublocotenent şi repartizat la Regimentul 13 de Graniţă Românesc din Caransebeş, adică aproape de casă şi acolo unde făcuse Şcoala Regimentară. Aici, timp de 4 ani, şi-a făcut stagiul ca instructor, dovedindu-se a fi unul dintre cei mai apreciaţi ofiţeri ai regimentului şi animatorul unor mari modificări cultural-artistice în rândurile grănicerilor români. Pentru a cultiva şi perpetua unele obiceiuri şi dansuri româneşti, tânărul ofiţer s-a oferit să organizeze prima formaţie care şi-a cucerit o binemeritată faimă în tot Banatul.
La Viena, sublocotenentul Moise Groza a a vut prilejul să ia legătura cu studenţii români aflaţi la studii, printre aceştia aflându-se Mihai Eminescu şi Ioan Slavici, precum şi cu ofiţerii români din Transilvania, care erau, ca şi el, încadraţi în diferite funcţii în comandamentele şi unităţile dislocate în capitalele imperiului. Aceste legături, la care s-a adăugat o întâlnire benefică în vara anului 1870, în Munţii Buzăului, cu generalul I.E. Florescu, viitorul ministru de Război al României, pe când efectua o suită de lucrări topografice de-a lungul fostei graniţe dintre Transilvania şi Ţara Românească, i-au călăuzit gândurile care s-au concretizat în hotărârea de a renunţa la uniforma de ofiţer în Armata Austro-Ungară, pentru a-şi pune cunoştinţele dobândite, energia şi puterea de muncă în slujba Infanteriei Române, Armatei Române şi a României, al cărei fiu era. (Va urma)
Col. (r) Andrei GHIDARCEA