Emil şi detectivii, în vizită la „Şoricei”


Săptămâna trecută am început-o sub semnul cărţii, la întâlnirea lunară a Clubului de lectură „Şoriceii de bibliotecă”. Copiii de clasa a V-a de la Liceul Tehnologic „Decebal” şi de la Liceul Teoretic „Traian Doda” din Caransebeş au discutat cartea „Emil şi detectivii”, scrisă de autorul german Erich Kästner, propusă tot de Editura Art, Bucureşti.

Activitatea s-a desfăşurat la Liceul Tehnologic „Decebal” (Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 2) şi a avut ca obiective principale atât promovarea interesului pentru lectură, cât şi dezvoltarea capacităţii de a comunica, de a interacţiona. Astfel, prezentarea romanului s-a făcut prin discuţii în care şcolăreii şi-au exprimat opiniile spontane sau îndelung cugetate. După intervenţiile individuale, a urmat munca în echipă; copiii au rezolvat cu entuziasm sarcinile primite, formulându-şi reflecţiile şi atitudinile cu privire la mesajul cărţii. „Şoriceii” cititori au dat dovadă de obiectivitate în aprecierile făcute, motivându-şi alegerile pentru anumite răspunsuri, şi au arătat creativitate, fie propunând o continuare a operei, fie optând pentru alte ilustraţii sau pentru alte perspective romaneşti.

Încă o dată, cartea lunii la Editura Art s-a dovedit o alegere bună, apreciată de copii în primul rând pentru faptul că protagonistul, Emil Tischbein, are aceeaşi vârstă cu ei şi, în acest mod, este facilitată identificarea cititor-personaj, ca primă condiţie de intrare în spaţiul fictiv al operei literare. De asemenea, au fost pe gustul elevilor noştri şi celelalte ingrediente ale unui roman reuşit: aventura, suspansul, finalul fericit.

Totodată, jurnalul de lectură, auxiliar ce însoţeşte cartea, este alternativa mai atrăgătoare a tradiţionalei fişe de lectură, prin varietatea exerciţiilor ce îi conduc pe micuţii cititori atât în spaţiul textului, ajutându-i să-i aprofundeze semnificaţiile, cât şi în planul realităţii cotidiene, determinând închegarea de răspunsuri cu rol decisiv în conturarea personalităţii copiilor noştri. Astfel, cartea îşi dezvăluie şi finalitatea educativă, permiţându-le micilor oameni să intuiască valorile morale ale societăţii şi să acţioneze mai apoi sub imperiul lui Este bine să…!

Putem spune, în final, că acţiunea a avut un dublu succes: copiii au demonstrat că interesul pentru carte este o coordonată a generaţiei lor, iar Clubul de lectură şi-a validat statutul de modalitate dinamică şi reală de socializare.

Prof. Ana BORCEAN

Prof. Mihaela MUNTEAN