Eliminat din Cupă, Caransebeșul se concentrează pe campionat


Sâmbătă, 16 ianuarie, s-a disputat manșa retur a Cupei României la volei masculin, fază în care Volei Club Caransebeș a întâlnit-o pe Știința Explorări Baia Mare, în fața căreia a cedat miercuri, în deplasare, cu scorul de 0-3. În aceste condiții, în partida disputată în Polivalenta din Pipirig, în fața a 500 de spectatori, gugulanii trebuiau să joace perfect în toate cele patru seturi, fără a pierde vreunul, doar așa putând merge mai departe în competiție.

Caransebeșenii au câștigat primul set, 25-21, însă le-au pierdut pe următoarele două, cu 20-25 și 17-25, scor la care băimărenii erau deja calificați. Elevii antrenați de Valentin Pereu și-au adjudecat ultimele două runde, la 22 și la 12, impunându-se în final cu scorul de 3-2 la seturi.

După părerea mea, calificarea s-a jucat la Baia Mare, unde adversarii ne-au dominat categoric. Am început foarte bine, din păcate în setul doi am greșit mult, servicii, preluări, și acolo s-a făcut diferența. Mergem înainte, avem niște obiective în campionat pe care trebuie să le îndeplinim. După această dublă vom trage concluziile de rigoare și ne punem pe muncă”, a declarat, după meci, tehnicianul gazdelor, Valentin Pereu.

În prima etapă a returului, programată sâmbătă, 23 ianuarie, Volei Club Caransebeș întâlnește, pe teren propriu, pe Universitatea Cluj, echipă pe care a învins-o și în meciul din tur, cu scorul de 3-0.

Sorin ROGOZ