Elevii – singuri şi debusolaţi!


Sistemul este de vină, nu copiii! De acord că învăţământul este un dezastru, dar ar trebui să condamnăm cauzele, şi nu… efectele!

Ei, copiii, sunt la fel de puri ca şi oricare adult moralist de astăzi, când era el tânăr copil. Noi am ajuns să-i facem să vină la o Şcoală unde se ceartă directorul pus de un partid cu şeful de sindicat. Să vadă cum se angajazează absolvenţi de liceu agricol ca dascăli suplinitori la liceu de informatică… dacă sunt membri ai unui anumit partid, sau sunt numiţi, ca diriginţi, ingineri şi economişti care n-au făcut măcar o oră de pedagogie la facultatea lor cu cursuri la distanţă, dar partidul îi promovează cu sârguinţă pentru că ştiu să se fofileze dincolo de reguli şi principii.

Mai văd că dacă un profesor a fost la pe PNŢCD până în 2000, după aceea la PSD până în 2004, iar apoi la PDL până în prezent şi a rămas director de liceu în trei regimuri, iar mai apoi poate ajunge chiar parlamentar cu case mari şi vile de vacanţă, ei, copiii Daniel, sau Mihaela, Andra, sau Ionuţ… sau cum se vor numi ei, înţeleg că valoarea umană şi socială este dată de prostituţia şi şmecheria cotidiană, şi de cât de bine te pui cu cei de la putere.

Mai văd că fete tinere nu trebuie să ştie carte ca să devină vedete la TV, sau în Fata de la pag. 5, că pot avea cele mai tari maşini şi vile, cele mai consistente carduri de la bătrâneii disponibili, favorizaţi de soartă sau de… veşnicul partid la putere.

Dacă mai pui şi războiul general între români şi români, între salariaţi şi angajaţi, între pensionari şi privaţi, între poliţişti şi dascăli, între medici şi mămici, între bugetari şi concediaţi, între femei şi bărbaţi, între copii şi bătrâni, între putere şi opoziţie, între români şi maghiari, între ţigani şi rromi, între ardeleni şi olteni, între bănăţeni şi moldoveni, între noapte şi zi… poţi să realizezi cam în ce mediu trăieşte tânăra generaţie, care se refugiază în alcool, etnobotanice, droguri, sau într-o lume cu sex şi dezmăţ general, în care Banul este Zeu, cu el ieşind în cluburi şi în beţii, ca să uite de foame, sau de părinţii care i-au părăsit şi au plecat în Spania ca să câştige un ban pentru a putea să-şi achite rata la bancă.

Când Preşedintele meu şi al tău, spune că ,,şcoala scoate proşti” şi sistemul şi guvernul orbeşte subordonat trebuie să dovedească acest lucru, în loc să vindece această maladie şi să ia măsuri de revenire la normalitate, nu mai contează ce vise sau vieţi se distrug.

Este o poliţă mult prea scumpă, rece şi seacă, fără conştientizarea efectelor dramatice (un copil chiar s-a împuşcat uilele trecute), plătită cu vârf şi îndesat de către guvern dăscălimii, din păcate… cu victimele colaterale – elevii singuri şi debusolaţi!

Cristian TISMĂNARIU