Eduard Terschak, este un tânăr de 27 de ani, care, în împrejurări triste, şi-a descoperit o pasiune, mai exact, confecţionarea de tablouri din aţă lipită pe coală, artă care deocamdată este practicată de doar câteva persoane în lume şi care nu are încă o denumire. „Ne inspirăm din orice. Peisaje, oameni, chiar alte tablouri. Din păcate, nu sunt mulţi cei care au aflat despre această tehnică, dar mi-aş dori ca ea să devină cunoscută dacă s-ar putea promova. Eu aş fi dispus să învăţ pe oricine, orice în ceea ce priveşte arta. Ar fi bine chiar copiii să înveţe, pentru că nu e greu, e doar migălos. Eu am învăţat această tehnică de la un bătrân pe care l-am cunoscut într-o închisoare. La rândul lui, bătrânul şi fratele lui au deprins-o undeva în Spania, şi mi-a spus că sunt a opta persoană din lume care ştie să facă tablouri din aţe”, ne-a declarat Eduard Terschak.
Tânărul este absolvent al unui liceu de arte şi a urmat primul an al facultăţii de profil. Din păcate, nu a reuşit să-şi definitiveze studiile, dar ar vrea s-o facă, în cazul în care, spune el, România i-ar oferi mai multe posibilităţi. „Dacă reuşesc, o s-o continui, pentru că ce fac, fac din pasiune, nu neapărat pentru un câştig anume. E, pur şi simplu, pentru a-mi descărca emoţia în lucrări. Pentru mine, arta e un lucru divin. Eu zic că e un dar, ceva ce ajută, în general, psihicul. Arta te ajută să pui în culori sau chiar în alb-negru ceea ce gândeşti. Cuvintele spun multe, dar o imagine spune mult mai mult”, a mai completat Eduard Terschak.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.