Două zile de tradiţie autentică la Armeniş


Timp de două zile, în 11 și 12 august, la Armeniş s-a desfăşurat Festivalul de folclor Jocul popular, tradiţie perenă pe Valea Timişului”. Dacă e să spunem drept, Armenișul a rămas singura comună din zonă unde mai putem să admirăm ceea ce este frumos în păstrarea și promovarea obiceiurilor și tradițiilor strămoșești, pentru că atât primarul Cristian Vela, cât și directorul Căminului cultural, Dumitru Dragomir, au crescut în această localitate și pun suflet în tot ceea ce fac.

Manifestarea a început cu parada portului popular, unde zeci de costume, care de care mai frumoase, au îmbucurat privirile spectatorilor. Au urcat, apoi, pe scena din centrul comunei ansamblurile „Timișul” și Banatul” din Timișoara, Reșițeana” și Semenicul” din Reșița, Zarandul” din Arad, Izvorașul” din Buziaș, Păstrătorii Tradiției” din Pecica – Arad, Iorgovanul” din Șimand – Arad, Bobocica” al Casei de Cultură Amza Pellea” din Băilești – Dolj și ansamblul-gazdă Armenișana” din Armeniș.

În încheierea manifestării, directorul festivalului, Dumitru Dragomir, a mulțumit ansamblurilor participante, primarului Cristian Vela, directorului Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Caraş-Severin, Gheorghe Țunea, și sponsorilor. Toți cei prezenți au primit diplome și plachete.

Prezentarea spectacolului a fost asigurată de o altă armenișancă, solista de muzică populară Maria Hurduzeu. Manifestarea a fost organizată de Asociația Cultural-Folclorică Armenișana” din Armeniș, cu sprijinul Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Caraş-Severin, Primăriei și Consiliului Local al comunei Armeniș, cu sprijinul sponsorilor SC Open Asfalt SRL Timișoara, SC Todor Alin SRL Slatina-Timiș, SC Drumeția SRL Teregova, SC Reno & All-Construct SRL Armeniș, A.S. Malasz Gheza și Cristina din Armeniș.

Duminică, 13 august, Ansamblul Armenișana” s-a deplasat la Lugoj, unde a participat la Festivalul Ana Lugojana”.

Ștefan ISAC

Foto: Adi DRAGOMIR