Cu ocazia ,,Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice”, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Caransebeş a organizat o serie de acţiuni dedicate acestei categorii de vârstă. Printre altele, la cantina Primăriei a avut loc o masă festivă la care au luat parte aproape 200 de persoane de vârsta a treia, cu venituri modeste. Sărbătoriţii s-au declarat mulţumiţi de implicarea comunităţii locale în organizarea manifestării dedicate lor şi au considerat că atmosfera a fost una excelentă. (L. Dinu, C. Senco)
Data de 1 octombrie a constituit un prilej de sărbătoare pentru persoanele de vârsta a treia din urbea de pe Timiş şi Sebeş. Cu ocazia „Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice”, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor a organizat o serie de acţiuni destinate acestei categorii de vârstă. Astfel, reprezentanţii acesteia i-au vizitat la domiciliu pe cei mai venerabili dintre sărbătoriţi, prilej cu care le-au oferit diplome, cadouri materiale şi financiare, precum şi buchete de flori.
În continuare, au fost organizate o masă festivă şi un spectacol artistic ai căror beneficiari au fost aproape 200 de persoane de vârsta a treia, cu venituri modeste şi cu domiciliul stabil în urbea de pe Timiş şi Sebeş. Cadrul muzical al petrecerii a fost întreţinut de soliştii Nicolae Sporea şi Daniela Văcărescu. Acţiunea în cauză, care a devenit deja una tradiţională, fiind la cea de-a VII-a ediţie, s-a desfăşurat, la fel ca şi în anii precedenţi, la cantina Primăriei. Sărbătoriţii zilei s-au declarat mulţumiţi de implicarea comunităţii locale în organizarea manifestării dedicate lor şi au considerat că atmosfera este potrivită pentru o petrecere excelentă. Din partea Primăriei Caransebeş au fost alături de sărbătoriţii zilei viceprimarul Ilie Iova, city-managerul Nicolae Borcean şi secretarul instituţiei, Ana Bratu, care le-au urat vârstnicilor „La mulţi ani cu sănătate!”.
Data de 1 Octombrie a fost desemnată ,,Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice” de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, în anul 1990, şi este dedicată omagierii şi respectării persoanelor de vârsta a treia.
Liviu DINU
Carmen SENCO