Banatul de Vest, în zona revenită României după Conferinţa de pace de la Paris, trebuia eliberat de sârbi până la 31 iulie 1919, dar operaţiunile de retragere au mai continuat câteva zile. Din păcate, înaintea plecării, sârbii şi-au înmulţit jafurile din instituţiile româneşti. Armatele franceze s-au retras din Banat în perioada 16-22 iulie 1919, fără incidente. În 20 iulie a fost predat autorităţilor româneşti oraşul Orşova, în 21 iulie Lugojul, iar în 22 iulie Anina şi Reşiţa. În zilele de 22 şi 23 iulie 1919, Armata Română a intrat în Caransebeș şi Lugoj, iar la 3 august 1919 îşi fac intrarea solemnă în oraş unităţile Armatei Române, sub comanda colonelului Virgil Economu.
O ultimă încercare diplomatică cu privire la soarta Banatului a fost făcută cu ocazia deschiderii primului Parlament ales al României Mari, în 5/18 decembrie 1919. Episcopul Miron Cristea, prezent la şedinţa Parlamentului ca senator de drept, a avut o poziţie publică în care a reafirmat dorinţa românilor de integritate a Banatului. Discursul său a fost publicat în Monitorul Oficial al României, dar şi sub formă de broşură, pentru a fi popularizat mai uşor.
Argumentele aduse pentru unitatea Banatului au fost de ordin istoric, geografic, strategic, dar şi spiritual. În urma discursului, Parlamentul a votat cu unanimitate o declaraţie politică ce susţinea integritatea Banatului şi unirea lui deplină cu România. Din păcate, tratatul de pace încheiat cu Ungaria în 4 iunie 1920 a reconfirmat graniţele Banatului stabilite în vara anului 1919.
Aceasta este motivația istorică și morală a posibilității bănățenilor de a serba în acest an un secol de la unirea administrativă a Banatului cu Regatul României, respectiv de la instaurarea administrației românești în această regiune. Paradoxul face că deși Banatul s-a jertfit pentru Marele Război încă din anul 1914, deși a fost revendicat în granițele sale naturale (până la Tisa și până la Dunăre), a sfârșit prin a fi împărțit între România și Regatul sârbilor, croaților și slovenilor, în proporție de circa 2/3 României și 1/3 Regatului sârb.
De aceea, invităm la reflecție pe contemporanii bănățeni în acest an ce poate fi considerat aniversar pe de o parte, dar și comemorativ, dacă privim spre românii rămași, iată, de un secol în afara granițelor naturale ale țării. Nu suntem motivați sau îndemnați la sentimente de repulsie sau răzbunare față de națiunile vecine europene și nu numai, însă avem această motivație de a da sens următorului secol, prin consolidarea moștenirii spirituale, culturale și naționale a românilor bănățeni.
Pr. Daniel ALIC
Arhim. Casian RUŞEŢ