Festivalul cu numele compozitorului, dirijorului şi muzicologului Iosif Velceanu a ajuns la cea de-a XXVI-a ediţie. Pentru tot ce a făcut acesta pentru Creaţia corală, şi în acest an organizatorii – Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Biserica „Schimbarea la Faţă”, din Reşiţa, prin pr. Nicolae Nicoară şi pr. Petru Haţegan – au invitat pentru a concerta o serie de formaţii corale. Astfel, au participat la manifestarea desfăşurată la Biserica „Schimbarea la Faţă”, din cartierul reşiţean Govândari, Grupul de copii „Stacato” al Bisericii ,,Schimbarea la Faţă” şi al Liceului de Muzică „Sabin Păuţa” Reşiţa, coordonator înv. Ana Nicoară, dirijor prof. Balog Remelei Lorand, Corul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” (Muncitoresc) din Reşiţa, dirijor Petru Ungureanu, Corul „Gheorghe Dobreanu” al Catedralei „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Caransebeş, dirijor prof. Maria Poneţchi, Corul „Lia Ponoran” al C.J.P.C.P.C.T. Caraş-Severin, dirijor prof. Elena Cozâltea, Corul Protopopiatului şi al Liceului „General Dragalina”, din Oraviţa – coordonator pr. protopop Ioan Văran şi dirijori prof. Petru Boşu şi prof. Cristina Zainea, Corala „Armonia” din Bocşa, dirijor pr. iconom Silviu Ferciug, Corul Bisericii „Schimbarea la Faţă”, precum şi „Armonia” al Liceului de Muzică „Sabin Păuţa” din Reşiţa, dirijor prof. Aniţa Strâmbu.
În deschiderea manifestării, au luat cuvântul prof. Gheorghe Ţunea, directorul C.J.P.C.P.C.T. Caraş-Severin, pr. Nicolae Nicoară şi prof. dr. Vasile Petrica, care au vorbit despre semnificaţia acestui festival, precum şi despre personalitatea lui Iosif Velceanu, ce a însemnat el pentru Banat, în general, şi îndeosebi pentru Reşiţa. Ca de fiecare dată, un spectacol sau festival are un prezentator, de data aceasta, neobositul Dan Liuţ, realizator de emisiuni folclorice la Banat TV, având misiunea, deloc uşoară, de a prezenta formaţiile participante la această acţiune culturală de înaltă calitate.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.