Cei peste 200 de participanţi din Serbia şi Ungaria, delegaţia caransebeşeană fiind singura invitată din România, au expus 650 de porumbei, 80 de găini şi 40 de iepuri.
Au fost acordate diplome de participare pentru toate rasele, însă, în plus, caransebeşenii s-au întors acasă şi cu cinci cupe, care înseamnă tot atâtea titluri de Campion. Trei au fost obţinute la porumbei, unde gugulanii au participat cu 24 de exponate, prin Rareş Deteşan (Rândunele de Saxonia), Florin Deteşan (Jucători de Botoşani) şi Alin Deteşan (Porumbei Lahore), una la găini de rasă, din 12 exponate cu care au participat, acordată lui Alin Deteşan (rasa Brahma), şi una la iepuri, unde au deplasat 4 exemplare, câştigată de Daniel Brânzei (Uriaş Gri German).
„În urma acestei vizite, una în care ne-am simţit foarte bine, gazdele noastre fiind nu doar extrem de bucuroase şi ospitaliere, dar şi surprinse de calitatea exponatelor noastre, şi noi, la rândul nostru, îi vom invita pe crescătorii de animale mici din Kovaciča să participe la expoziţia pe care o vom organiza în luna decembrie, la Caransebeş”, ne-a declarat Alin Deteşan, preşedintele ACPAMR Caraş-Severin.
Bogdan NAUM