În organizarea Fundaţiei Vintilă-Arplana şi cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi al ROMVAC Bucureşti, în perioada 8-18 august, în „Poiana picturii naïve” de la Poiana Mărului s-a desfăşurat cea de a XXIX-a ediţie a Taberei de pictură naivă, la care au participat_ artiştii plastici cărăşeni Mihai Vintilă, Camelia Ciobanu, Ecaterina Tudor, Viorel Coţoiu, precum şi Petru Vintilă jr., din Bucureşti, Maria Monica Goşoiu din Constanţa, Maria Lupu de la Iaşi, iar de la Brăila, Dumitru Ştefănescu-Ştef. La tabără au mai participat şi scriitorul Titus Crişciu şi criticul Adrian Stepan. Cu ocazia acestui eveniment, pictorul şi scriitorul Mihai Vintilă şi-a prezentat cel mai recent volum, „Pictori în… plein air”, dedicat celor 28 de ediţii de până acum ale Taberei de pictură naivă. Volumul-album are peste 200 de pagini cu imagini alb-negru şi 15 color şi a fost tipărit cu sprijinul CJCPCT şi al Primăriei Caransebeş.
Pe parcursul celor zece zile, artiştii plastici au realizat peste 20 de lucrări, care vor fi reunite într-o expoziţie ce va fi organizată în această toamnă, la librăria „Semn de carte”, din Reşiţa, după care evenimentul se va muta la Caransebeş, ne-a informat Mihai Vintilă, care ne-a mai spus că, simultan cu vernisajul, va avea loc şi lansarea volumului său „Pictori în… plein air”. (S. Berger)
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.