Credinţă şi artă la Almăj-Putna


În perioada 21-23 august, Episcopia Caransebeşului va organiza, prin intermediul Centrului de Incluziune Socială, Tabăra de vară „Credinţă şi artă pentru toţi”. Acţiunea se adresează unui grup format din 20 de copii şi tineri cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani, care se vor constitui în beneficiarii direcţi ai proiectului. Beneficiari indirecţi sunt comunităţile parohiale din care provin copiii, în special preoţii şi familiile de provenienţă ale acestora, activităţile de pe parcursul taberei putând fi punctul de plecare sau un factor de continuitate în activitatea cu copiii de acasă sau de la Biserică. Se au în vedere cu prioritate copiii proveniţi din familii vulnerabile din punct de vedere social, familii cu mai mult de doi copii, familii monoparentale, cu părinţi fără loc de muncă, cu venituri insuficiente, copii de etnie rromă.

Acţiunea se va desfăşura la Mănăstirea Almăj-Putna, localitatea Prigor, judeţul Caraş-Severin, iar în cadrul acestui proiect Centrul de Incluziune Socială are mai mulţi parteneri: Parohia „Sf. Ilie” Oraviţa, Parohia „Naşterea Maicii Domnului” Sasca Română, Parohia „Învierea Domnului” Ticvaniu Mare, Parohia „Învierea Domnului” Forotic, Parohia „Înălţarea Domnului” Bozovici, Mănăstirea „Schimbarea la Faţă” – Almăj-Putna şi Mănăstirea „Sf. Cuv. Parascheva” – Slatina-Nera. Proiectul urmăreşte creşterea gradului de cunoaştere şi promovare a valorilor creştin-ortodoxe în rândul copiilor şi tinerilor, dezvoltarea capacităţii de interacţiune şi socializare în rândul copiilor şi tinerilor aparţinând categoriilor sociale vulnerabile, dezvoltarea abilităţilor practice de lucru individual, dar şi în echipă, dezvoltarea abilităţilor practice prin iniţierea în tainele sculpturii în lemn şi prin confecţionarea de icoane din materiale neconvenţionale, scopul fiind iniţierea în artele plastice religioase a unui număr de 20 de copii şi tineri cu risc de excluziune socială din comunităţile partenere, pe parcursul a trei zile petrecute într-un cadru specific ortodox.

Carmen SENCO