Constantin Vladu, către Timotei Popovici


Caransebeş, 2 aprilie 1947

Stimate Domnule Profesor,

Am primit cu bucurie notele trimise de D(umnea)Voastră, de asemenea şi cele scrise despre D(umnea)Voastră, de la D(omn)nul Voştinariu.

Văzând răspunsurile liturgice pe care le cânt cu studenţii mei, este pe deplin justificată rugămintea şi insistenţa mea de a Vă ocupa cu o liturg(h)ie pentru cor bărb(ătesc). Aştept cu nerăbdare şi restul.

În C(aran)sebeş s-a reorganizat vechea Soc(ietate) muzicală ,,Filarmonica”, condusă de D(omnu)l Pauck.

Sâmbătă seara a fost un concert bine reuşit, dat de toate corurile din C(aran)sebeş, în favorul copiilor moldoveni, la care am participat şi noi cu două bucăţi, şi anume: ,,Cu trupul” şi ,,Când la cina cea de taină”, lucrările D(umnea)Voastră. Am fost pe deplin mulţumit de reuşita lor.

La acest concert, pentru prima dată a cântat şi ,,Filarmonica” despre care am amintit, cor şi orchestră. S-a prezentat foarte bine, ceea ce ne-a bucurat pe toţi.

Acum se începe un nou lucru […]1 înainte de sărbători, având să-mi pregătesc stud(enţii) pentru strană. La Teologia din C(aran)sebeş – după cum ştiţi –, numai în ziua primă de Paşti se începe vacanţa, aşa că toată strana trebuie să o susţin eu cu stud(enţii) mei.

Cele comunicate de D(umnea)Voastră, o bună parte le cunoşteam, pentru că la noi în familie se vorbea cu multă admiraţie despre D(umnea)Voastră, încă de când eram copil mic, de către iubitul meu Tată, al cărui instructor la vioară i-aţi fost D(umnea)Voastră, când eraţi elev la C(aran)sebeş.

Apropiindu-se sărbătorile, Vă rog să primiţi cele mai bune urări, rugându-Vă să mă ţineţi şi pe mai departe între aceia (sic!) cari cu admiraţie vă urmăreşte2, Prof(esor) C(onstantin) Vladu3.

1Cuvânt radiat de Constantin Vladu.

2Pe prima pagină Timotei Popovici notează: are ,,<<Cu trupul>> şi <<Vânzarea lui Iuda>>”.

3Manuscris-autograf aflat în Colecţia de documente ,,Aurelia şi Dumitru Jompan – Marga”.