După ce liberalii le-au răspuns punctual la problemele ridicate, primarul Felix Borcean a ţinut să facă o serie de precizări privind acest subiect. „În urmă cu aproape jumătate de an, am mers într-una dintre vizitele pe care obişnuiesc să le fac în cartierele municipiului, atunci am fost în zona centrală, la parcările dintre blocuri, acolo unde am instalat în cele din urmă un parcomat, dar am discutat şi problema parcărilor de reşedinţă, care sunt mai scumpe decât cele din zonele periferice ale oraşului, şi am ajuns la o înţelegere cu cetăţenii de acolo, respectiv să le securizăm parcările prin montarea unei bariere. Această barieră le permite accesul prin intermediul unei cartele, al unei telecomenzi, în locul de parcare, astfel că nu există riscul ca acesta să fie ocupat de un alt autoturism, pe toată durata zilei. Am ajuns la această înţelegere pentru a compensa oarecum diferenţa de preţ faţă de zonele periferice, dar şi pentru faptul că, la un moment-dat, cetăţenii din zona centrală beneficiau şi de garaje, care au fost demolate, pe locul lor fiind amenajate parcări”.
Edilul a mai spus că, în ultima şedinţă ordinară din 2017, Regulamentul privind taxarea parcării nu a fost votat, printre altele acesta prevăzând şi punerea în funcţiune a respectivei bariere, care a fost amplasată deja, însă nu are încă montat braţul. „Regulamentul nefiind aprobat, bineînţeles că a urmat o etapă tulbure în relaţia dintre Primărie şi cetăţeni, prin faptul că nu puteam acţiona decât după vechiul regulament, care impunea taxarea şi a acelor cetăţeni care locuiesc în zona respectivă, prin plata cu ora, în cuantum de 2 lei pe oră, ceea ce e foarte deranjant. Astăzi (luni, 8 ianuarie – n.r.), la întâlnirea pe care am avut-o cu cetăţenii, le-am explicat situaţia de fapt, le-am spus că acest regulament nu a fost votat, şi, totodată, am încercat să-i liniştesc, promiţându-le că niciunul dintre cetăţenii care au reşedinţa în zona respectivă – e vorba de vreo 35 de locatari – nu va fi amendat, şi nici nu va plăti parcarea după noua grilă de taxare, respectiv 2 lei, până la punerea, din nou, pe ordinea de zi, a acestui regulament, şi sper că la acel moment el va fi votat de toţi consilierii municipiului Caransebeş, iar dacă vor exista amendamente, suntem deschişi, pentru că niciun regulament nu e perfect, ci perfectibil”, a mai spus primarul.
Felix Borcean a mai precizat că, pe lângă parcomatul din parcarea din zona Halici şi cel dintre Biserica Catolică şi Mall, vor mai fi amplasate astfel de aparate pe străzile Traian Doda şi General Trapşa, precum şi în faţa Parcului „Gen. Ioan Dragalina”.
„O propunere a venit din partea dlui consilier Filip Strejariu, una interesantă, pe care încercăm să o discutăm, şi anume în toate parcurile, în toate zonele verzi, să fie interzis accesul autovehiculelor. Parcurile Teiuş şi Dragalina sunt zone strict interzise accesului oricăror mijloace rutiere, cu excepţia, bineînţeles, a Salvării şi a Pompierilor, numai că în Teiuş sunt agenţi comerciali, unde e necesar accesul auto pentru aprovizionare, există apoi Stadionul Municipal… Astfel, anul acesta ne propunem să creăm o altă cale de acces, prin spate, prin dreptul fostelor terenuri de tenis, pe care dorim să le reamenajăm, care să asigure accesul în perioadele când aici se organizează serbări sau diverse alte manifestări, când în parc se montează locuri de joacă şi de divertisment temporare”, a mai spus Felix Borcean.
Sonia BERGER