În privinţa primului subiect, Doru Dinu Glăvan a spus că la niveul Uniunii se încearcă atragerea celor cu apetit pentru scrisul de calitate spre presă şi crearea de spaţiu în care aceştia să se desfăşoare, ca replică la presa comercială, facilă, tabloidă. Iniţiativa a plecat de la întâlnirile la care cunoscutul om de Radio Doru Dinu Glăvan a participat la Râmnicu Vâlcea, Iaşi, Băile Herculane sau Târgu Mureş, unde s-a discutat despre faptul că o presă cu adevărat culturală ar putea aplana efectele nefaste pe care le are asupra educaţiei tinerilor, şi nu numai asupra lor, presa pe care o practică deja tot mai multe televiziuni şi ziare tipărite sau on-line.
Concret, la această primă şedinţă a membrilor UZP din Caraş-Severin s-a convenit ca, periodic, săptămânalul „Caraş-Severinul în 7 zile” să publice o pagină culturală scrisă de membrii filialei cărăşene a Uniunii, oferind, astfel, un exemplu şi altor filiale din ţară.
Preşedintele UZP a mai afirmat că, în ceea ce priveşte presa creştină, se preconizează atragerea spre Uniune a celor care activează la TV „Trinitas” şi la publicaţiile „Lumina” şi „Basilica”.
Momentul artistic a fost susţinut de conf. dr. Ioan Murariu, care le-a citit celor prezenţi, cărora li s-a alăturat şi gazda primitoare a acestei întâlniri, doamna Lia Jompan, eseul „Litanii în părelnicie”, după care Dumitru Jompan şi-a invitat oaspeţii să-i viziteze Muzeul jucăriilor muzicale.
Următoarea întâlnire a membrilor Filialei Caraş-Severin a UZP va avea loc la începutul anului viitor.
Sonia BERGER