Pentru că termenul de finalizare a lucrărilor se apropia de sfârşit, iar cel de redeschidere a Şoselei de centură a municipiului Caransebeş bătea la uşă, la sfârşitul lunii septembrie ne-am deplasat la podul unde ar fi trebuit să se lucreze la remedierea problemelor apărute la drum, în apropierea viaductului din zona Aeroportului. Ajunşi la faţa locului, am găsit o văgăună lungă de câteva sute de metri şi adâncă de câteva zeci, iar lângă ea, sau mai bine-zis pe fundul ei,am văzut un singur utilaj, care şi el stătea, şi doar trei oameni în jurul lui. După cum stau lucrurile, pare greu, dacă nu imposibil de crezut că lucrările în locul unde podul este surpat se vor finaliza în câteva luni, mai ales că au început ploile şi iarna se apropie cu paşi repezi.
După cum am mai scris în ziarul nostru, firmaCopisa – căreia, pentru cei 12 kilometri de şosea, Ministerul Transporturilor i-a plătit, printr-o finanţare europeană ISPA, aproape 36 de milioane de euro –a avut până acum două termene pentru a finaliza lucrările, 31 iulie, respectiv 30 septembrie, însă niciunul nu a fost respectat.
Cei de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) susţin că al doilea termen, cel din 30 septembrie, nu a fost respectat din cauză că antreprenorul a sistat lucrările de reparaţie la pod, până la efectuarea plăţilor de 2,5 milioane euro, bani pe care cei de la Copisa încă nu i-au încasat. În condiţiile în care CNADNR îşi va ţine promisiunea, iar restanţele vor fi achitate la începutul lui octombrie, constructorul estimează că lucrările vor fi finalizate în cel mult două luni de la momentul efectuării plăţilor.
În plus, în data de 30 septembrie, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a emis un comunicat prin care anunţa participanţii la trafic că, în perioada 1 octombrie – 15 decembrie, se menţine închisă circulaţia rutieră pe traseul Variantei Ocolitoare a Municipiului Caransebeş, km 0+320 – 9+158, în vederea executării lucrărilor de reparaţii la podul de la km 7+375. Totodată, recomanda, ca rute alternative pe direcţia Timişoara – Bucureşti, pentru desfăşurarea traficului cu masa mai mare de 3,5 tone, următoarele: • DN 6 Timişoara – Lugoj – Caransebeş; DN 68 Caransebeş – Haţeg; DN 66 Haţeg – Simeria; • DN 6 Timişoara – Lugoj – Caransebeş; DN 58 Caransebeş – Reşiţa – Anina; DN 57 B Anina – Bozovici – Iablaniţa (Intersecţie cu DN 6).
De asemenea, CNADNR recomandă ca în punctele de frontieră traficul de tranzit cu masa mai mare de 3,5 tone să fie dirijat şi pe alte rute, iar dirijarea şi informarea participanţilor la trafic să se realizeze prin semnalizare verticală rutieră.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.