Pagini Caransebeşene


Şcoala Generală Nr. 8 intră în renovare energetică

Primarul Caransebeşului, Felix Borcean, și reprezentanții firmei Avalis 2002 au semnat zilele trecute contractul pentru renovarea energetică a Şcolii Generale Nr. 8. „Este ultima unitate de învățământ pentru care am semnat contractul în valoare de 3,6 milioane de lei, Școala Generală 8, sau Corpul B al Colegiului Național «Traian Doda». […]


Caransebeşeanca Liliana Dragomir, vicecampioană naţională la 10.000 de metri!

La sfârşitul săptămânii trecute, la Târgu Jiu, s-au desfăşurat întrecerile Campionatului Naţional de 10.000 m, competiţie la care atleta Liliana Dragomir, legitimată la C.S.M. Caransebeş şi Clubul Sportiv Universitatea Arad, a ocupat locul al II-lea, devenind astfel vicecampioană naţională la această probă. Timpul înregistrat de ea a fost de 34:57:30, […]


Doi caransebeşeni, la Conferința Națională Salvamont

În perioada 8-10 aprilie, la Brezoi, în judeţul Vâlcea, a avut loc Conferința Națională Anuală Salvamont. Din partea Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Caraș-Severin au fost prezenți la această acţiune Cornel Galescu, şeful structurii cărăşene, şi Cristian Brecica. În cadrul acestei activităţi, au fost dezbătute următoarele teme: analiza procesului de formare, […]


ANUNŢ PUBLIC

RAESCU IOSIF, RAESCU IONELA ALINA, NEAGU MARINELA, FRÎNTU IOANA ŞI BASARAB LAURA, cu domiciliul în localitatea Caransebeș, strada Gavril Ivul, bl. 2, sc. B, ap. 1, titular al PLANULUI URBANISTIC DE DETALIU/ZONAL: LOTIZARE ŞI EXTINDERE ZONA DE LOCUINŢE – RACOVIŢA anunţă publicul interesat asupra elaborării primei versiuni a PUD/PUZ, respectiv […]


Numărul 756

Ăsta, de-acum, e editorialul cu numărul 756 pe care-l scriu pentru 7 Zile. Ştiu sigur asta, fiindcă cifra e trecută sus, în stânga, pe prima pagină a ziarului. Altfel, sunt convins că habar n-aş fi avut, nici măcar vag, pentru că nu-mi place să-mi încarc memoria cu lucruri care bănuiesc […]


Elevi reșițeni, la ședința Comisiei pentru Învățământ

În această săptămână, în cadrul ședinței Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, am avut plăcerea de a avea ca și participanți la dezbaterile Comisiei un grup de elevi de la mai multe licee din Reșița, în cadrul proiectului intitulat „Tinerii, cetățenii activi ai zilei de mâine”, implementat de Asociația Nevo […]


Tudor Voica de la „Traian Doda”, „bronz” la Olimpiada Naţională de Matematică

În perioada 2-7 aprilie, la Colegiul Naţional Pedagogic „Mihai Eminescu” din Târgu Mureş s-a desfăşurat Faza Naţională a Olimpiadei de Matematică. La această competiţie, elevul Tudor Voica, din clasa a X-a A a Colegiului Naţional „Traian Doda” din Caransebeş, a reuşit să obţină medalia de bronz, el fiind cel mai […]


Bani din PNRR pentru două unităţi de învăţământ din Caransebeş

Primarul Caransebeşului, Felix Borcean, a semnat zilele trecute contractele cu firmele care vor realiza renovarea energetică a Grădiniței PP4 și Școlii Generale Nr. 2. Conform unui comunicat al Primăriei municipiului, este vorba despre cele două proiecte pe PNRR de renovare energetică pentru şcoala din cartierul Pipirig, în valoare de 3,1 […]