Caransebeşul vrea să fie smart


Primarul Caransebeşului, Felix Borcean, a declarat că a avut recent o întâlnire cu reprezentanţii unei firme care i-au propus o serie de soluţii, astfel încât municipiul să poată să se numere printre localităţile denumite smart-city. În cadrul discuţiilor s-a vorbit despre posibilitatea includerii respectivei firme în proiectul care vizează iluminatul public cu LED-uri, pentru reconfigurarea acestuia.

Soluţiile cu care au venit ei sunt larg răspândite în toate societăţile de profil, ei, însă, au fost primii. Poate vom discuta şi cu o altă firmă, care are o platformă foarte bine pusă la punct, dar, una peste alta, este foarte important ca în acest proiect noi, pe lângă iluminatul pe care dorim să-l reabilităm prin montarea de corpuri noi, cu LED, să aducem şi alte soluţii care să transforme acest proiect într-unul smart şi, evident, în viitor, Caransebeşul să poată purta denumirea de smart-city. Nu putem include toate componentele unui smart-city, nu există finanţări pe fonduri europene care să transforme dintr-odată un oraş în smart-city, într-un singur proiect. Există soluţii pe bucăţi. Încercăm, totuşi, să aducem în acest proiect cele mai noi şi inovative tehnologii”, a adăugat Felix Borcean.

Bianca METEŞ